Pe jos, ratacite, ale iernii cronici vechi...
Pierdute din vremuri nestiute,
Isi evadeaza monotonia prin ochii mei.
Din vremuri cu spiridusi si zane,
File aurite, grele de praf,
Pastreaza vesnica iarna
Cu inima inghetata, cu sentimente brutale,
Cu gesturi reci...
Primul cuvant, ultima pagina pe care o citesc,
Prima pe care am citit-o.
Intaia zi, din cronicile iernii
Din vremuri prafuite,
Din sentimente abia nascute.
E trist, prea trist.
Mult cenusiu prin timp, prin spatiu...
Pacat de prima zi,
Era inca o copila, cu imaginea sparta
In milioane de tristeti,
In lacrimile ochilor mei.
Pacat...
desi sunt triste versurile, admit ca sunt frumoase si scrise bine:)
RăspundețiȘtergereM-am saturat sa mai caut ierni perfecte in lumi imperfecte. M-am saturat sa caut perfectul in fiecare picatura de ploaie, in fiecare fulg de nea, in fiecare...fiecare...
RăspundețiȘtergereM-am saturat sa cred ca oamenii se impart in cati oameni sunt pe pamant...si fiecare vede iarna-n felul lui...Deci cate feluri de ierni sunt?
Pentru mine, fiecare iarna e perfecta, fiecare picatura de ploaie, fiecare fulg de nea...fiecare pagina de carte. Perfectul e perfect. Restul e tacere.
Si-mi pastrez o iarna pentru mine, intre inima si privire, intre gene si suflet.
Lorelei.
Uneori trebuie sa cunosti marea tristete,durere,atat de tarziu..atat incat sa se face iarna!
RăspundețiȘtergere