A fi...

Pasare a infinitului
A tot ceea ce e
Si ce nu e.
A tot ceea ce există
Sau a existat cândva
Demult.
Cu zborul arcuit
Ca inelele lui Saturn
Ridică infinitul
Pe doua aripi
Larg deschise.
În închisul a tot,
A nimic din ce e
A nimic din ce-a fost.
A fi,
Sau a nu fi fost vreodată,
A muri,
Sau a nu fi trait niciodată.
A zâmbi,
Sau a nu fi plâns nicicând
Ca un copil naiv
Rămas cu ochii larg deschişi
În soare.
A îmblânzi,
Sau a fi docil dintotdeauna,
A parfuma,
Sau a fi un trandafir violet.
A povesti
Ce-a fost,
Ce n-a fost,
Ce va fi.

Şotron

Se juca o zi, ba alta,
Pe cerul pal-inchis,
De-a joaca...

Pasari, spulberau stele
In miez de zi
Si spargeau nori
Fumuriu-deschis.

Un cantec se juca de-a cantatul
Pe axa sonora,
Depasind orbita, olfactivul...

Cativa fulgi se alergau pe soare
Sarind pe cate-o raza,
Sarind peste fiersc.

Planetele,incosmos,
Sareau peste Pamant,
Si aruncau cu stele
Una in alta, una peste alta....

Cerul era spulberat de cenusa,
Pamantul cadea in stele.
Hazardul lumii se juca sotron
Cu jocurile vietii...

Mi-ar placea sa pun flori de mac in parul unei stele....

Am incaltat cerul
cu pantofi cu toc inalt.
Iarba am dat-o cu rimel
Si pe pamant m-am gandit sa vars putin
fard de pleoape.
Marea am patat-o cu ruj rosu
Si i-am inrosit valurile.
Raze de soare se reflectau
in sangele spumegand.


Mi-am brodat ochii, apoi,
cu rod de flori.
Ca intr-o zi sa infloreasca
Sa vad lumea prinre flori.
Mi-as fi pus si in par
parfum de Regina Noptii,
Dar era prea zi afara,
Sa se deschida...

M-am dus repede,
Sa nu mi se inchida bobocii
cu o perla, la gatul unei scoici de topaz
langa Ocean...
Sa-i cer un picur de roua,
pentru noua mea vedere.
Avea sa creasca,
Sa-nverzeasca,
Sa-nfloreasca
lumea...

Am invatat...ca viata nu se-nvata

Am invatat sa cant,
Mirosind liliachiul florilor,
Note foarte inalte,
Sau foarte joase.
Stiu,insa,doar cantece de leagan.
Seara, inainte ca fiinta sa-mi fie nefiinta
Geana peste geana, in absurditatea ei imaginara,
Imi cant incet, aproape de ureche.
Sa dansez, am invatat privind roua,
Dimineata, tremurand usor
La orice agitatie a vantului,
Clatinandu-se in varfurile firelor de iarba,
Nestiind: Sa cada? Sa nu cada?
Norii privind in agitatia lor pe cerul stapan,
Am invatat arta de a picta.
Intr-o continua miscare lenta,
Le simti vibratia din miscari.
Totu-i numai o culoare singura
Nunata-n alte milioane
De culori noi, nemaivazute, intense,
Ca trairile acelea, din timpul marilor iubiri.
Doar sa traiesc nu am putut invata
Nici mirosind liliachiul florilor,
Nici privind roua, tremurand usor,
Nici admirand neclaritatea norilor.
Viata se-nvata doar traind,
Trecand prin ea, si-ntelegand,
Ca viata se traieste.