Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vara. Afișați toate postările

vineri, 18 martie 2011

Ne privim in umbre...



Ne privim in umbre
Si-ncercam sa regasim
Ce intamplarea a facut
Sa se schimbe in noi.

Ne privim umbrele pe asfalt
Spectatori, la teatrul de papusi
Sau de umbre cu degetele
Pe pereti, in nopti de nesomn.

Suntem tot ce nu putem sa fim
In aventura de-o clipa
Cand privirea regaseste pe pamantul rece
O umbra atat de calda, o vibrare a sufletului rupt din vara.

Regasim, in neclaritatea fiintei noastre,
Proicetata pe asfalt,
Tot ce-am pierdut,
Tot ce-am vrut sa-avem, si n-am avut,
Tot ce avem si ne bucura.

Ne regasim oglinda in umbra,
Ne regasim in umbra!

joi, 2 septembrie 2010

Ne-am jucat vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea

-ADIO! mi-a spus inainte sa plece.-Doar nu pleci?!
-Considera doar ca ratacesc prin alte parti...
-Abia ai venit!Abia ma obisnuisem cu ideea ca esti din nou langa mine!
-Mi-a trecut timpul.
-Te urasc...
-Dar nu vreau sa fie asa despartirea...plec doar putin...-Pleaca!
-Acum nu vrei sa mai ma vezi?-As vrea...daca-as avea pe cine!
-Nu pot pleca asa...
-Macar de ti-ar pasa!-Da-mi pasa! Asta-i legea firii....n-am puterea de a o schimba.
-De parca ai fi incercat vreodata sa stai mai mult.-Dar ma intorc!
-Cand nu voi mai avea nevoie de tine?
-Cand toti ceilalti vor avea!-Aa...toti ceilalti....-Nu mai am timp....e miezul noptii acum....Plec!
-De parca-mi pasa....
-Te rog, uita.....
-Bine. O sa te uit!
-Nu...nu pe mine...uita ca sunt plecata!
-Nu-s tu....chiar am crezut ca-mi esti indispensabila!
-E timpul....
- Mai sunt 11 secunde.
Si...sincer, credeam ca de data asta vei ramane pe veci....
-Nu fii naiva....stii ca nu se poate. Oricat as vrea.
-Ai vrea?.....1.....0 !!!
Intotdeauna voi avea nevoie de tine.....



Ultima oprire...direct in ea. In esenta venirii ei.Am spart valurile cu trupul meu. Sau ele s-au spart de mine. Ne-am jucat de-a vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea. Si baba oarba...cand direct in ochi cate o raza de soare simteam. Eu niciodata nu-i nimeream ochiul. Dimineata, imi frigeam intai talpile pe nisipul fierbinte .De acolo ii vedeam valurile cum incercau sa vina tot la tarm, sa ma ude. Le ajutam si ma spargeam in ele. Si asa pana seara ne jucam.
In ultima seara am plans amandoua. Am lesinat de dorul ei cand m-am intors cu spatele sa plec. Si iar m-am dus la ea.Cateva valuri am spart din nou. Ne-am mai jucat prinsea. Dar nu mai avea nimic acelsi farmec.Si iar am plans. Am imbratisat-o larg si am plecat cu trupul, de acolo. Doar sufletul i l-am lasat,sa-l aibe amintire.
Si acum, cred ca-si trimite disperata valurile la mal, sa ma caute.Nu voi mai fi eu, sa le saprg. Le va sparge malul.

-Vara! De unde oi fii, tu vezi in ce hal ma-i adus! Ti-e nu-ti pasa de mine, dar nici valurile odata, nu m-ai mai lasat sa le sparg!

luni, 5 iulie 2010

Acorduri de ploaie


Am simtit o clipa cum pamantul imi evadeaza de sub picioare.
Imi era spaima ca ochii sa-i deschid...sa nu-mi plece-orizontul.
Simteam cantecul ploii, acordat la cele mai grave sunete.
Soarele nu mai incapea in acea partitura monoton de schimbatoare.
Pentru noapte, mai lipseau multe ore, si petnru stele, o noapte...
Si pe un ton inalt,foarte inalt, ridicat pe pleoapele cerului,
Canta in tihna ploaia, nestingherita de nudul sau ud.
Doar teama domina intregul peisaj, precum un joc de sah,
Foarte atenta la fiecare miscare,teama zice "sah-mat"
La ultima miscare, se face nevazuta, doar simtita, in furtuna...
De suparare, ploaia se alarmeaza si ea, si devine acea furtuna.
Daca-ar stii ea, ca-i aliata cu teama, s-ar opri. Nu stie.
In auz inca-mi mai rasuna acorduri de furtuna.
Cantecul ploii,parca la fiecare sfarsit, abia incepe...iar si iar.
Si da, trebuie sa apara curcubeul. Uite-l!

luni, 31 mai 2010

Vise?!





VISE...
Cu atat, doar, s-ar traduce viitorul meu, oare?
Eu sper sa nu....Se apropie ceva important....azi, 31 mai, baricada pusa pentru a-mi ingreuna cresterea. Aproape ca s-a dus,c-am depasit-o. Vreau sa-i arunc amintirea ploioasa. Voi vrea, poate. Acum nu mai vreau nimic, decat sa nu vina 3 iunie....atat vreau! Imediat ce va veni, iminent va fi pericolul de a nu pleca in fuga. Mai bine nu-l astept, nu ma intorc cu fata spre el. Atat asteapta, o singura privire sa se dezlantuie.Sa revenim la viitorul meu. Banuiesc ca ati inteles de ce tocmai astazi, in postarea aceasta, mi-am ales sa vorbesc despre el. (trimitere cu un alineat mai sus)
Vreau sa termin Facultatea de Litere, masteratul, si abia apoi sa-mi continui visele.Dupa terminarea celor 2 "stagii" vreau sa fiu jurnalista, sau reportera (bineinteles, cum prind postul, caci sunt constienta ca nu in multe locuri se primeste fara prea multa mita, dar.....) In timpul liber, daca norocul e de partea mea, si inspiratia, sa concep un roman, daca se poate sa aiba mai apoi, si succes.
Dupa ceva timp, imi voi incepe pregatirile de doctorat, bineinteles in litere.La o varsta nu prea frageda, caci inteleg ca nu e un lucru prea usor. Daca si acest vis, cu doctoratul mi se indeplineste,cu multa munca, voi incerca sa prind un post de profesor universitar.
De acolo, ma asteapta pensionarea....PS: nu cred ca m-am gandit prea departe. Am vrut doar sa-mi pun in oridne visele pentru viitorul meu. Sper sa nu ramana vise.

miercuri, 12 mai 2010

Dedicatie



Buna dimineata!
M-ati dat uitarii?
Ati uitat ca sunt si eu
Un pamantean,
Sau macar, tot ceva....
Atat de aproape?
Buna dimineata!
Sunt aici!
Credeati ca va las?
Va inselati,
Dragutii mei!
Am revenit sa vad
Daca va e bine....
Fericiti? tristi?
Bolnavi?
Bolnavi poate ca da...
De dorul meu?!

"""""""Dedicatie"""""

E numai pentru tine

miercuri, 7 aprilie 2010

Conteaza...


Cand amrgul se aliaza cu uitarea si noaptea, avara, goneste orice urma de raza a soarelui, uitata pe Pamant, atunci rasar sclipiri revarsate pe cer, abrambura, atatea stele cati oameni, atatia oameni cati ingeri....si stelele scliesc viu, avand sclipirea ochiului unui om care a fost orb, dar si-a recapatat vedera, a fost mort, dar a inviat....in a lor stralucire vesela, nelasand loc tristetii, amaraciunii si nesperanntei, in a lor stralucre vie, tanara, fara riduri sau peri alb, se zaresc nuante , nuante si atat. Sunt mii, sunt sute de nuante intr-o stea, intr-o singura sclipire, dintr-un infinit, pe cerul fara frontiere....atatea stele, atatea nuante, si totusi, fiecare nuanta are farmecul ei, cum fiecare stea are numele sau. Una se cheama Luceafar, altele formeaza Caleea Lactee, la fel e si cu nuantele, ca si cu oamenii. unii sunt ei, altii vor sa fie ei iar ceilalti incearca sa fie altii.Pana si stelele se copiaza....tind la sclipirea luceafarului, la ordinea din Calea Lactee, tind la nesatul clipelor dulci, inchinate lunii, nu?.....Cu totii avem in viata idealuri....

Este atat de important viitorul, incat adesea ne punem intrebarea:" Conteaza chiar atat de mult, ceea ce simti?"

Conteaza!!

Daca eu simt, acum, sa ma descarc pe tastatura, o fac. Daca simt, insa, sa rad de orice ma inconjoara, o fac. Chair daca simt ca vreau sa merg desculta, pe iarba verde, de iunie, o fac, chiar daca stiu bine, ca a doua zi, voi raci....

Conteaza cu adevarat, ceea ce simti! Un viitor de invidiat nu inseamna un trecut lipsit de sentimente! !! Viitorul exista, datorita trecutului!

Si viata noastra, seamana atat de bine cu a unei stea! Si oamenii seamana cu niste nuante nedeslusite...

Si inca o data: Conteaza! conteaza sa ai sclipirea unei stele, dar sa fii la fel de variat, ca o nunanta! Conteaza, sa simti, ca afara e zi, chiar daca e trecut de miezul noptii...





sâmbătă, 13 martie 2010

Astazi....





Ce va fi, astazi....

Astazi, ma voi juca cu raze eterne de luna plina
Imi voi toci in varf, pardesiul gri,
Si voi astepta cu grija si rabdare,
Un nou inceput, va ra
sari....
Mi-e teama totusi, de ceva aparte
Ce ma desparte de in
geri siderali
Si de coardele harpelor lor, atat de sonore!
Mi-e teama, ca atunci cand un val de lumina
Peste chipu-mi sa mi se
reverse
Eu am sa tip, si are sa
plece lumina....si dusa va fi!
Astazi, dupa ce soarele va rasari
Dupa ce-l cant in toate cantecele
Dupa ce-l caut, in toate baltile,
Astazi, il voi imbratisa cald, daruidu-i
Mirosul pamantesc, de crizantema .
Poate asa, sau poate altfel, il voi indupleca
Si lumina mi-o va lasa, pentru totdeauna!

Ce a fost, astazi....

Astazi, luna a disparut in freamate
Fara s-o vad, cu-nchipuri desarte
A disparut, probabil, de cu seara, ca falnicului
Soare, loc sa-i faca, printre astre si zambete
Eu,m-am trezit c-am cu puterea gandului
De dorul soarelui....
Credeam, candva, c-am sa tip la atingerea luminii sale
Credeam candva, mici nerozii!!
Am inceput sa rad , cand a luminii zale
Mi-o incheie incet, pe gat, pe fata.....
Credeam candva, ca voi reactiona cu urlete,
Credeam candva, mici nerozii!
Ii pregatisem, insa, si un dar, o imbratisare calda
Purtand parfumul, zambilei purpurii.
In schimb, acum, ca a trecut, i-am oferit un zambet
Larg si majestuos, din suflet,exact ca asta vara,
Cand ne jucam ca doi copii,
El de acolo, eu de aici....




vineri, 27 noiembrie 2009

Imbratisarea calda

Nu pot...nu mai pot! Tanjesc dupa amintirea ei, dupa trupul plin de sange, al cireselor, al capsunelor, al fragilor....plang dupa ea, numai dupa ea! M-a parasit, numai am pe nimeni, pe absolut nimeni, decat un amurg, care-mi zambeste trist, care se uita cu ochi inlacrimati, ca ai mei, la mine.... si fuge, se pierde in lacrimi, in caleea lactee.
Zambesc luceafarului, zambesc lunii, pe geam...nu mai stau pe iarba verde, proaspata, a verii, ci in patul meu neschimbat, luna, nici nu mai ma vede, nici nu se mai uita, macar, la mine, intoarce chipul, lumina. Greierii nu mai canta langa mine, si-au luat mandolina si au plecat, m-au parasit si ei, si vara !
Dar marea? Nu-i mai aud glasul, care altadata ma chema la ea, in imbratisarea-i calda, si priveam impreuna rasaritul soarelui, apusul lui...si nu ne desparteam, decat o clipa, o clipa efemera, in care somnul ma fura...visam, tot marea, tot valurile ei pline de pasiune, de ocrotire.Ne intalneam iar, priveam curcubeul si urmaream constelatii, tot nu ne
desparteam! Acum, nu-i mai aud decat soaptele indepartate, care ma cheama, cu groaza, cu mila, cu nesiguranta...vocea-i stinsa, de frig, de foame, foame de trupul meu, frig de imbratisarea noastra....marea! Valurile ei crude, nemiloase, care ma ocroteau, numai pe mine, pe prietena lor fidela, nu ajung pana la mine, nu mai ma uda la picioare, nu mai lasa in urma lor nisip fin, ud. S-a stins, in eternitate, ca jarul din vatra, stins, nu mai arde focul, numai vegheaza asupra trupului meu nimeni, nimic, nici marea numai arde, in soare, in amurg, in rasarit. Cerul nu mai e albastru, ca marea, acum s-antunecat, ca fereastra mea, ca inima mea, e cenusiu, e negru, nemaicontrastand cu marea, cu infinitul, cu absolutul. Nisipul ud imi cheama talpile, sa-l incalzeasca, sa-l ocroteasca, sa-l ingrijeasca, sub care apa, caldura, frigul nu mai puteau intra, nici strecura. Talpile mele calde, goale, acum tremura, dardaie, in fata toamnei, calcand pe lacrimile pomilor.Nu le place, fosnesc!
Adierea vantului, lina, nu-mi mai flutura usor parul, nu-mi mai improspateaza trupul, marea, cerul.Inima-mi bate neincetat la auzirea unui vuiet, ca al marii. Ploua. Voiam sa stau in ploaie, sa-mi amintesc de vara, de mare, dar apa ploii era rece, nu ca a marii, calda.Nu ma primea cu caldura, nu ma imbratisa cu drag, ca marea....Si totusi, marea e alaturi de mine, de sufletul meu ratacit, inca, printre valurile ei, e aici, cu mine, in mine!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Amintirea verii

Astazi, toata ziua, m-am certat cu natura. Ploua. Eram foarte nervoasa, si voiam sa ma razbun, sa ma razbun pe ploaie, inchinand un imn soarelui.Inca ploua. Eu scriam grabita, si, iesind cu capul gol printre picurile triste ale cerului, am citit o pagina din jurnalul meu de poezii.Doar o pagina, a fost de ajuns...
Ploaia a incetat, dar copacii, erau prea dezbracati, poate vor raci imbolnavindu-ma si pe mine, dar nu i-am putut convinge sa se imbrace la loc.....la fel si florile, mai au doar o frunza. Altele niciuna. Datorita incapatanarii copacilor, au plecat cele mai bune prietene ale mele, au plecat pasarile, poate departe, poate aproape, dar nu mai sunt langa mine! Totul e de prisos, natura-mi pare o piatra, care incearca din rasputeri sa vorbeasca. Nu poate!

Lumina, nu mai straluceste in intuneric, zambetul nu-mi mai inunda chipul, lacrimile curg siroaie, pe obrajii mei si ai naturii.Totul plange. Valul de lacrimi a stins si focul soarelui,l-a stins poate pentru o clipa, sau pentru totdeauna. Si daca trece? Daca imi fac griji degeaba? Ce bine ar fi! Ah, cat de bine!
Tacerea triumfa. Cad pe ganduri.Rad, fara vointa-mi, rad, trista cum sunt, cu urme ale lacrimilor care pana acum au curs neincetat, rad, ca un om fericit din totdeauna, ca vara... Poate ca mi-am amintit de prietenia mea de asta- vara cu ea, cu vara. Radeam impreuna, scriam imnuri ale soarelui, ale caldurii, ale focului, scriam si radeam mereu, asta-vara, atunci...Din ce acele ceasornicul din camera mea scot un zgomt firav, 'tic-tac' , vara se indeparteaza tot mai mult, ata de mult, incat imi este frica sa nu uite cararea, pe care a presarat seminte de fericire. Si daca o uita? Ce voi face, niciodata oare, nu voi mai rade? Acum rad, dar nu e vara, rad cu amintirea verii, dar cu toamna ma intristez, iar cu iarna plang....tanjesc dupa vara!
Culori se amesteca in fata mea, ca intr-un tablou valoros, ce capteza priviri, se formeaza nuante, toamna canta, canta la pian, atat de melancolic, de nostalgic. Vara canta la harfa, o ascultam cu drag, cu patima, ma uimea, voiam sa am o harfa numai a mea, dar pian nu vreau sa am, nu-mi trebuie pian, daca am harfa....
Vara m-a iubit atat de mult, incat, inainte sa vina din nou, imi va trimite, ca anul trecut, multe flori parfumate, va intineri natura, va face o primavara. E toamna, se aude pianul, copacii goi se uita la mine, ma privesc, florile cu cate o frunza se pleaca spre pamant, fac rugaciunea, in gandul meu nu se mai aude decat harfa...