Legenda stinge stele

O data,
Ca niciodata,
Se povestea in parfumuri trandafirii,
Despre cum stelele cadeau
Una la un milion de ani lumina.
Pur si simplu,
In seninul de pe cer,
Incepeau sa cada pete de intuneric.
Luna disparea,
Se ascunde dupa vreo ultima pata de cer curat,
Si lumina ultima cale a stelei alese
In lupta cu nemurirea cerului.
In caz ca lumina nu-i era destula,
Cadea in neant,
Se sfarama ultima lumina,
Intr-o luminata ploaie de stele,
O data la un miliard de clipe .
Si-n ultim moment, in ultima sclipire,
Indeplinea nu mai mult de o singura dorinta,
La un copil cu inima curata,
Ce oglindea in ochii sai,
Umbra ultimei stele cazatoare,
Ce cobora pe cerul patat de intuneric,
In plina noapte.
Si-asa, in cuvinte diforme
Legendea trecea frontierele fantasticului.

Abstract spre alta lume...

Incercari infantile
Sau poate eforturi neumane,
Treceau zile.
Incercari disperate,
Priviri ratacite in noapte,
Ne incurcam si noi
In ghemul vietii.
Ne indreptam spasiti,
Spre firescul zilelor,
Incercand, zadarnic de pueril,
A innopta, macar o data
In alte lumi,
In alte vremuri,
Cu alti oameni...
Mai buni, mai veseli
Si mai putin maturi...
Ce dorinte abstracte,
Ce vise juvenile par...
Dar incercam, pana la absurd,
Sa descoperim in alte lumi
O lume ca acesta,
Mai tanara, mai prospata...
Pana ce vom obosi
In cautarea altor orizonturi,
Altor apusuri, altor ceruri,
Mai putin batute de vreme...

Vise?!

VISE...
Cu atat, doar, s-ar traduce viitorul meu, oare?
Eu sper sa nu....Se apropie ceva important....azi, 31 mai, baricada pusa pentru a-mi ingreuna cresterea. Aproape ca s-a dus,c-am depasit-o. Vreau sa-i arunc amintirea ploioasa. Voi vrea, poate. Acum nu mai vreau nimic, decat sa nu vina 3 iunie....atat vreau! Imediat ce va veni, iminent va fi pericolul de a nu pleca in fuga. Mai bine nu-l astept, nu ma intorc cu fata spre el. Atat asteapta, o singura privire sa se dezlantuie.Sa revenim la viitorul meu. Banuiesc ca ati inteles de ce tocmai astazi, in postarea aceasta, mi-am ales sa vorbesc despre el. (trimitere cu un alineat mai sus)
Vreau sa termin Facultatea de Litere, masteratul, si abia apoi sa-mi continui visele.Dupa terminarea celor 2 "stagii" vreau sa fiu jurnalista, sau reportera (bineinteles, cum prind postul, caci sunt constienta ca nu in multe locuri se primeste fara prea multa mita, dar.....) In timpul liber, daca norocul e de partea mea, si inspiratia, sa concep un roman, daca se poate sa aiba mai apoi, si succes.
Dupa ceva timp, imi voi incepe pregatirile de doctorat, bineinteles in litere.La o varsta nu prea frageda, caci inteleg ca nu e un lucru prea usor. Daca si acest vis, cu doctoratul mi se indeplineste,cu multa munca, voi incerca sa prind un post de profesor universitar.
De acolo, ma asteapta pensionarea....PS: nu cred ca m-am gandit prea departe. Am vrut doar sa-mi pun in oridne visele pentru viitorul meu. Sper sa nu ramana vise.

In seara penultimei zile de Martie....

Mi-as dori sa scriu, in seara penultimei zile de martie, ceva. Orice.
Nu pot...
Nu vreau sa-ncep, ca de obicei. Poate, ca de-asta nu pot. Nu vreau sa-mi descriu gandurile, si totusi, asta fac! As fi inceput asa, candva, altadata:
""Un inger,astazi, imi va schimba destinul. Eu, voi fi alta, natura alta! De ce astazi? Nu-mi explic, dar astazi! Martie, mi-a soptit cu inteles, ca va pleca. Eu, i-am facut usor, cu mana. El, nu a mai privit inapoi, si totusi, a mai ramas pentru o zi si-o noapte jumatate.Statea cu spatele. ""
Si totusi, am inceput cumva. Nu mai stiu cum, dar se pare, ca am inceput...cumva! Acum, c-am inceput, as vrea sa-i spun, lui Martie, ceva:
"In tine, draga, m-am cunoscut mine;
Eram imbatata de parfum primavaratic
Fara alcool....
Eram adormita din adiere incete ale vantului
Fara somnifere....
Eram otravita de seninul cerului
Fara ceanura...
In tine, draga, m-am cunoscut pe mine;
Eram intr-o continua schimbare, ca marea
Ba mai agitata, ba mai plina de valuri, ba linistita.
Si mi-am propus sa-mi schimb si viata.
S-o fac mai sanatoasa, in tine, draga!
Sa-mi deschis ferestrele, sa-mi umplu camerele
Cu aerul tau proaspat, draga Martie....
....Dar acum pleci?"
Si totusi, n-am inceput cum as fi vrut. Si totusi, martie tot pleaca. Si totusi, o data cu penultima sa noapte, i-am spus tot! Tot!
Acum, vreau sa scriu ceva. Nu stiu ce...orice!

Cu putina magie....

Am un geam mereu deschis....
Mai am inca doua pe care le inchid noaptea,
Si inca alte mii, care le streg cand sunt curate
Cu o batista , uda,uscata sau cu mana.

Pe geamul mereu deschis, intra tot timpul pasari,
Care zboara unele, altele-si fac cuib.
Pe cele doua, intra o lumea intreaga,
De-a pururi, intreg orizontul, ce fuge departe,
Precum intr-o furtuna, vanturi desarte.
Mai am cateva mii ce sunt mereu curate
Or dechise, or inchise, da-s curate, prea curate;
Si sunt multe, trecatoare din vedere,
Pe care intra numai bucurii si tristeti
Sau poate doar, umbrele lor.

Mai am o calimara, cu cerneala albastra,
Din ce in ce mai putina, mai vasta...
In calimara, eu pun mereu cerneala,
Dar se consuma si acesta, ramanand tot acea putina,
Cerneala albastra....
Se varsa in oceane, in ceruri, sau in simple balti,
Murdareste natura toata, sau doar geamul vesnic deschis...
A carei pata de pe el, este eterna...
De murdareste pe cele curate, cerneala albastra,
Va murdari si batista, or mana, iar pata bizara,
Va fi uitata, si stearsa, si-ngropata in pamant,
Ca ultimul hot, sau ca acel sarac amarat

Cu putina magie , va intra si soarele, cu ale sale raze,
Pe-acele geamuri...nu vor mai fi pete de cerneala albastra.
Doar pasari si stele!
S-atat....

Zambet ironic.....timp fara baricade!

Un birjar , cu trasura albastra, ca cerul de albastra, s-a oprit in fata portii mele...mi s-a parut intai, ca il cunosc....mi s-a parut!! Avea mantie la fel de albastra precum trasura; palarie purpurie; pantofi de lac; un baston cerat, in mana; pantaloni, lungi, de stofa, negrii; caninul din stanga de aur;unghia de la aratator, data cu lac; buze vinete, de frig; ochii mici, de aceea nu le-am putut descoperi nu culoarea; sparancele dese, blonde,unite; barbia alungita, specifica personajelor negative din carti; o camasa aramie, cu nasturi cojiti, pe sub mantie;un ceas de piele veche, la mana (mi s-a parut ca secundaru-l nu-i mergea) ;si mai avea ceva....in mana stanga, tinea un ursulet de plus maron. Un om normal, nici contemporan, dar nici de epoca, intre varste, cu un dinte de aur si unghia aratatorului data cu lac, sa aiba un urs de plus, in mana....
Mi-au dat, efectiv, lacrimile!! Plangeam?! Asta numai stiu...probabil ca birjarul a crezut ca am cascat, caci abia iesisem din casa.Si....m-a strigat pe nume. Deci la mine venise!I-am raspuns simplu, cu un "da" categoric, asa mi-a venit, sau a fost impulsul de a raspunde, cand cineva te striga....oricum, am zis"da".Mi s-a parut ca a zambit ironic, apoi a plecat....de-atunci nu l-am mai vazut....el imi stia numele...eu ii stiam surasul ironic. Atat?! Ajungea...oricum, imaginea lui, imi vine in minte, asociata cu a ursuletului, el mi-a trezit tot interesul...au plecat amandoi, si nu s-au mai intors!!
De-atunci a trecut un an....un an, sau doar o ora? Oricum, de-atunci, nimic nou...pana astazi, la rasarit. Am iesit ca de obicei, sa vad cum apune luna...cum rasare soarele, si am vazut, in fata portii, in acelasi unghi, cu birjarul,un caine batran, foarte batran.Avea blana aproape neagra, cu fire albe, tot mai dese, de la timp; ii atarnau de la picioare si urechi, putina blana; avea ochii lasati, mici, aproape inchisi; urechi lungi; ungii tocite; mustati parlite; iar la jumatatea spatelui, avea o rana, vanata, si fara blana; n-avea zgarda... si mai avea ceva...un ursulet de plus maron, in gura , in loc de os.Era tot el! Era .... altadata, in mana unui birjar destul de cochet...acum este...in gura salivanda a unui caine jigarat. Cainele, in loc sa ma strige pe nume, iar eu sa-i raspund categoric"da", mi-a suras, doar, ironic, si a plecat....si dus a fost!
Apoi, am vazut ursuletul in toate noptile cu vise....in toate clipele libere....in toate orele de desen, civica, istorie sau geografie...in toate cladirile, in toate gunoaiele, in toate diamantele...peste tot!!
L-am intalnit apoi, "raspoimaine", singur, la poarta. Nu imbatranise, poate ca de aia secundarul birjarului nu mergea si cainele nu avea zgarda....am intins bratul sa-l iau,si brusc, ursuletul mi-a zambit ironic. Am restras mana, si un vant puternic s-a ivit. L-a luat, probabil, si pe el.De-as fi avut curajul! Daca nu mi-as fi retras mana!!
De-atunci, la fiecare furtuna, stau in centrul pamantului. Poate uraganul ma va duce la urs. Poate uraganul imi va aduce ursul...

Astazi....

Ce va fi, astazi....

Astazi, ma voi juca cu raze eterne de luna plina
Imi voi toci in varf, pardesiul gri,
Si voi astepta cu grija si rabdare,
Un nou inceput, va rasari....
Mi-e teama totusi, de ceva aparte
Ce ma desparte de ingeri siderali
Si de coardele harpelor lor, atat de sonore!
Mi-e teama, ca atunci cand un val de lumina
Peste chipu-mi sa mi se reverse
Eu am sa tip, si are sa plece lumina....si dusa va fi!
Astazi, dupa ce soarele va rasari
Dupa ce-l cant in toate cantecele
Dupa ce-l caut, in toate baltile,
Astazi, il voi imbratisa cald, daruidu-i
Mirosul pamantesc, de crizantema .
Poate asa, sau poate altfel, il voi indupleca
Si lumina mi-o va lasa, pentru totdeauna!

Ce a fost, astazi....

Astazi, luna a disparut in freamate
Fara s-o vad, cu-nchipuri desarte
A disparut, probabil, de cu seara, ca falnicului
Soare, loc sa-i faca, printre astre si zambete
Eu,m-am trezit c-am cu puterea gandului
De dorul soarelui....
Credeam, candva, c-am sa tip la atingerea luminii sale
Credeam candva, mici nerozii!!
Am inceput sa rad , cand a luminii zale
Mi-o incheie incet, pe gat, pe fata.....
Credeam candva, ca voi reactiona cu urlete,
Credeam candva, mici nerozii!
Ii pregatisem, insa, si un dar, o imbratisare calda
Purtand parfumul, zambilei purpurii.
In schimb, acum, ca a trecut, i-am oferit un zambet
Larg si majestuos, din suflet,exact ca asta vara,
Cand ne jucam ca doi copii,
El de acolo, eu de aici....

Si-mi va sclipi din nou

Stii, era o vara. Asta-vara...atunci i-am spus prima data secretul meu. I l-am spus lunii. Speram ca nu ma va da de gol.Speram, ca intr-o zi,voi aparea insotita de aplauze si lumini zdruncinatoare, pe o scena fantezista, in care luna, din departari, imi va face cu ochiul, amintindu-si de vara in care mi-a fagaduit ca nu-l va spune nimanui, si va zambi lin...
Stii, erau doar ganduri, si fagaduieli uitate, i-am spus secretul vietii mele,iar ea l-a privit cu nepasare. Mi-a fagaduit, atunci, cu coada ochiului intoarsa spre vesnicul Luceafar. Aveau un limbaj al alor. Eu nu-l stiam, dar mai tarziu, la-m aflat, nu mi-a fost greu, dar nici usor.Ii spusesem ceva ce nimeni nu stia..un secret numai al nostru. Intreaga lume mi se parea formata din luna si secret. Secretul meu, lumina Lui, fagaduiala Ei.Cand i-am spus, peste inima mi s-a revarsat un rau de lacrimi fierbinti. Atunci, credeam ca-s fericire. Acum, stiu c-au fost durere.Nu cunosteam asemenea avalanse de sentimente, decat atunci cand lumina Lui mi se revasra pe chip...erau dese, dar neintelese! Si m-am culcat, in seara aceea, linistita, vazand luna, precum o fata morgana in desert se arata, printre pleoape aproape inchise. Am visat in noaptea aceea luna, cum s-a uitat pe furis la Luceafar. Dimineata urmatoare, mi-a aparut in fata caldura si lumina lui...am uiat tot si toate, visele, Luceferii, Luna...eram noi doi, eu si Soarele.
Aflasem ce inseamna dragoste:cand el apare, intregul suflet mi se umple de fericire, iar iarna il astept nu nerabdare. Simt, cum apare la rasarit, numai pentru mine,cum ma face sa tresar cand ma mangaie cu o raza...apoi dispare la amurg, sa dorm eu bine, fara grija lui.
Eu, i-am spus lunii, ca-l iubesc. Ea mi-a fagaduit ca nu va spune nimanui, caci lumea ma va considera nebuna, si nu voi mai fi inteleasa nici de stele. Eu, i-am descris dorinta mea, de a aparea cu Soarele pe chip, in miezul zilei,, intr-o zi fara numar si seaman.
Stii, acum insa, m-a tradat!! I-a spus unui nor de iubirea noastra imposibila, si totusi puerila.Cu invidie, sau mandrie, nu stiu cum i-a spus, dar de atunci, eu, seara, nu o mai vad,pe geamul meu. Nici daca ies afar nu o vad. Sta ascunsa dupa un mar uscat, si nu vrea probabil sa recunoasca ca i-a spus! Si norul acela, plin de invidie, il ascunde de un anotimp jumatate ...nu-l mai simt, nicidecum, e ascuns departe, dupa un nor gros...el imi duce dorul, eu tanjesc dupa amintirea lui. Pentru ce? Pentru o clipa, in care luna, s-a uiat cu coada ochiului, la Luceafar.
Si stii care e cel mai mare regret al meu? Gandul ca poate nu-l voi mai simti niciodata, si inca, nu am reusit sa-l vad. Radiaza prea tare de bucurie cand incerc sa-l privesc...si-atunci lumina sa devine insuportabila!! Si totusi, el mi-a trimis, cu greu, printre puful norului, o rasa translucida, rupta din EL!
Si amintirea noastra va fi razbunata! Si luna va plati!Am trimis , asta-toamna, niste pasari in cautarea lui. Acum, in primavara aceasta, mi-au promis ca-l vor aduce. Si-mi va sclipi din nou, la geam, ca in diminetile lungi, dinaintea luinii...

Jurnal de viata:colectionar de vise si idealuri

M-am agatat intr-o noapte fara strop de lumina, o noapte intunecata ca sufletul unui fariseu, de parfumul mirobolant al norilor. Aveau, in noaptea aceea, un miros esential, puternic si vital, un miros aidoma oxigenului, nunantat cu vanilie, lamaita si zambila.Era un miros greu, des ca o ceata de toamna. Imi doream, precum un inger ratacit, sa ajung acolo sus, la norilor catifelati, din vata alba. Avea asemenea miros, identic cu parfumul soarelui, numai ca era mai puternic, mai ametitor. Precum in vis, un inger se arata, a aparut, ca din senin, dorinta-n mine de a ajunge acolo sus. Cum spuneam, m-am agat de mirosul puternic, poate, voi ajunge la norii mei, care ma asteapta, ma striga si-mi lumineaza calea, parca, numai pentru mine....as fi vrut atunci sa am o intalnire cu Stravechea Morla, sau cu Oracolul din Delphi, atunci, viitorul meu n-ar mai fi depins doar d-un miros apasator.Si-am mers, parasita de putere sau oboseala, parasita de orice putea fi omenesc sau real. S-am urcat, mult, din greu, pana la primul nod.Acolo, avand parc-o viziune vitala, mi s-a aratat o floare. Ce sa fie?UN semn? Indiciu?O floare, alba, cu stropi purpurii,percum o hartie goala, incarcata cu mii de cuvinte....Am inaintat. Alt nod. S-atunci, mi-a aparut in fata-mi un neant. Era , pur si simplu, nimic. Un nimic surprinzator, periculos.Era doar nimic, si-atat...NIci floare, nici arbori inalti peste care sa urc, nici nori la care sa ajung. Nici chiar miros ametitor....Cum mai puteam ajunge sus, daca neantul mi s-a pus in cale? Cum mai puteam sa ajung la nori, daca nu mai simteam mirosul.Atunci, totul trebuia sa se transforme in aur, mirosul, neantul, inima-mi....totul a ramas la fel, un nimic gol, confiz.Si ce-am sa fac?Ma prabusesc in neant, intai cu privirea,apoi cu mine, cu-ntreaga mea fiinta ce atarna de o dorinta.
Am inchis ochii, am respirat adanc, apoi,am visat. Am visat ca eram carcetataor si cautam Piatra Filozofala, si o tot cautam, pana cand am descoperit ca o cautam intr-un desert pustiu...era gol, precum neantul, si, brusc, cand sa inchid ochii, si sa incep in vis, sa visez, a luminat ceva...era Piatra Filozofala, cea pe care o cautasem de la nastere, necontenit. Am luat-o, si-atunci am deschis si ochii. ERa tot neantul, doar ca parfumul se apropia tot mai tare, pana l-am simtit din nou, iarasi... Si-amurcat atunci, depasind neantul...tot atunci am relizat ca Parfumul Filozofal era Parfumul Vieii, era acel parfum ce ne lipseste noua, oamenilor din nastere.Si am urcat in continuare pe parfumul vietii, urcam pe viata, pana la nor.Din nou un nod...Ma las batuta...inchid ochii, ca atunci, dar inainte-mi dezlipesc mainile de pe mirosul apasator, care ma tinea in aer, in viata, si tin in ele strans mirosul meu, mirosul vietii mele. Trebuia sa cad pana jos, la neant, si sa ma prabujesc in el, in prapastia cu nimic. N-a fost asa...am simtit ca strang in mana un nor.Si m-am lasat pe aripile vantului, nep-asatoare, bucuroasa, uluita. Nu mai conta, aveam in maini norii. Mirosul se stingea, ca un foc de mult aprins. Ce mai conta? Tineam in maini norii.....Si-am inchis ochii, ca la neant, si-am vrut sa visez. Din nou! Aveam, in sfarsit, in maini, idealul meu....nu voiam sa stau pe nor, sa plutesc pe el, sa ma joc cu el. Voiam doar sa ajung, pentru o clipa, la el...si-am ajuns, urcand in sus pe parfum de viata, depasind neantul si vizuni banale....acum m-am lasat pe aripile vantului, care poarta cu ele, ultimul praf de nori....