duminică, 24 iulie 2011

Pantoful de ceara


Eram printesa,
Mi-aduc cu drag aminte
In vechiul meu palat de clestar.
Si aveam un pantof de ceara
Pe care-l adaposteam intr-un vid
Si-l admiram seara de seara
Si il visam afara din cutie, noaptea.

Dar, la un bal,
La Balul Visurilor Mele,
Am scos pantoful meu de ceara din cutie
Cu multa grija,
Sa nu disturb cumva
Totala liniste ce domina in vid,
Si l-am asortat perfect cu piciorul stang.
Dar,cand sa trec pragul
Cu pantoful ceruit inainte,
Din toata fala mea s-a ales scrumul.

Un val de lumina
Mi-a topit pantoful de ceara
Sau poate ca orbita de frumusetea lui
Lumina mi l-a furat pentru totdeauna
Si mi l-a ascuns departe,
In vreun glob magic,
Si n-o sa-l scoata niciodata
Asa cum am facut eu cu el,
Din nestiinta, din naivitate.
Ce copila am fost!
Sa-mi scot la lumina
Din vidul inimii mele
Ceara ce-mi ungea visele, sufletul...

Acum,nu-mi mai ramane decat sa astept
Sa se faca seara,
Apoi iar dimineata,
Si sa-mi verific cutia postala din diamante
Cusute cu ata de fildes si cristal.
In zadar!
E din zi in zi mai goala
Mai fada prin goliciunea ei,
Prin lipsa de scrisori.

Si cat astept!
Macar un semn sa-mi vina
De la Pantoful meu De Ceara
Ca-n anii lui, din frageda copilarie
L-am invatat tot ce stiu eu sa fac mai bine.
Si-acum nici macar nu-mi scrie
De unde e,
Din vreun glob fermecat,
Ca din lumina a venit,
In lumina,uite, a ajuns din nou.


Sau poate ca lumina doar l-a topit...