Ne-am jucat vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea

-ADIO! mi-a spus inainte sa plece.-Doar nu pleci?!
-Considera doar ca ratacesc prin alte parti...
-Abia ai venit!Abia ma obisnuisem cu ideea ca esti din nou langa mine!
-Mi-a trecut timpul.
-Te urasc...
-Dar nu vreau sa fie asa despartirea...plec doar putin...-Pleaca!
-Acum nu vrei sa mai ma vezi?-As vrea...daca-as avea pe cine!
-Nu pot pleca asa...
-Macar de ti-ar pasa!-Da-mi pasa! Asta-i legea firii....n-am puterea de a o schimba.
-De parca ai fi incercat vreodata sa stai mai mult.-Dar ma intorc!
-Cand nu voi mai avea nevoie de tine?
-Cand toti ceilalti vor avea!-Aa...toti ceilalti....-Nu mai am timp....e miezul noptii acum....Plec!
-De parca-mi pasa....
-Te rog, uita.....
-Bine. O sa te uit!
-Nu...nu pe mine...uita ca sunt plecata!
-Nu-s tu....chiar am crezut ca-mi esti indispensabila!
-E timpul....
- Mai sunt 11 secunde.
Si...sincer, credeam ca de data asta vei ramane pe veci....
-Nu fii naiva....stii ca nu se poate. Oricat as vrea.
-Ai vrea?.....1.....0 !!!
Intotdeauna voi avea nevoie de tine.....



Ultima oprire...direct in ea. In esenta venirii ei.Am spart valurile cu trupul meu. Sau ele s-au spart de mine. Ne-am jucat de-a vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea. Si baba oarba...cand direct in ochi cate o raza de soare simteam. Eu niciodata nu-i nimeream ochiul. Dimineata, imi frigeam intai talpile pe nisipul fierbinte .De acolo ii vedeam valurile cum incercau sa vina tot la tarm, sa ma ude. Le ajutam si ma spargeam in ele. Si asa pana seara ne jucam.
In ultima seara am plans amandoua. Am lesinat de dorul ei cand m-am intors cu spatele sa plec. Si iar m-am dus la ea.Cateva valuri am spart din nou. Ne-am mai jucat prinsea. Dar nu mai avea nimic acelsi farmec.Si iar am plans. Am imbratisat-o larg si am plecat cu trupul, de acolo. Doar sufletul i l-am lasat,sa-l aibe amintire.
Si acum, cred ca-si trimite disperata valurile la mal, sa ma caute.Nu voi mai fi eu, sa le saprg. Le va sparge malul.

-Vara! De unde oi fii, tu vezi in ce hal ma-i adus! Ti-e nu-ti pasa de mine, dar nici valurile odata, nu m-ai mai lasat sa le sparg!

9 luni aruncate....

Tresar. Parca o aud si-acum, inca o aud, cum tace, in eterna ei rapsodie de valuri....Este o mare mai altfel, dar tot o mare. Niste 9 luni aruncate, in gunoiul de langa ferestra casei tale....Langa un trandafir ofilit, pe care ti l-am dat acum 7 ani....
Imi arunc ultimele ganduri, langa guma lipita sub banca, inca umeda. Imi mai spal inca mana, de praf de creta. Imi controlez si ochii, sa nu cumva sa se adaposteasca in foaile celorlalti. Ma simt inca la un test. La o lucrare de control. E trei sferturi din media generala....
Mi-e frica sa ma gandesc la nota. O primesc peste 3 luni de asteptare nechinuitoare.Sa treaca cat mai greu...nu ma intereseaza nota de la examenul" de viata", din vacanta de vara! Nu!
E inutil sa mi caut copiutele. La materia" viata", singure copiute sunt armele albe...
Si a trecut de luni, ultimul hop....
Creionul, nu mi-l mai ascut in banca.Nici in penar.De 9 luni, tot asta fac...si ochii parca dau sa vada coridoarele lungi, mereu aglomerate. Si tricourile albe, semnate colorat, vesnice, la fiecare sfarsit de an, la clasele mari. La anul, e vremea noastra....
Si iarasi voi urca 2 etaje, sa ajung in clasa....si voi deschide iarasi nervoasa, geamul.Si voi inchide usa, mereu uitata deschisa...ca se face curent!
Vreau pace si liniste 3 luni....si Soare...n-o sa mai plang la teste cu ecuatii....n-o sa mai tremur la tabla... n-o sa mai imi scape creta din mana, la ultimul cuvant de la romana! NU! aceste 3 luni vor fi altfel. Si de n-ar fi examenul "de viata" as uita si emotiile, la scoala. Dar el e...pretutindeni!
Ma simt un inger, ce-si coboara genele peste trupuri firave, ale cetelor omenesti...7 cete. La anul 8.
Acum se varsa in Orange, in Nil....la anul, in Dunare.... s-a scurs clasa a7a, ca nisipul dintr-o clepsidra sparta, pe care am primit-o intr-a 5 a, de ziua mea. S-a imprastiat, mai degraba, cu tot cu amintiri...
Si mi-a mai ramas doar o amintire dintr-a 7a...clasa a 8a.

Am uitat sa-ti spun !

Am inteles dintr-o privire ca uitasem.Nu stiu cum, si de ce s-a intamplat. Cred ca asa fac mereu....
Ti-am desfatat intai privirea, cu chipul meu. Te-am lasat sa te saturi de el, privindu-l pana la asfintit. Apoi, ti-am desfatat auzul, cu vioara mea. Mii de fulgere s-au pogorat atunci, pe pamant. Le tin perfect minte. Tu te uitai intai la ele, apoi ma ascultai in tihna, cu ochii inchisi. Si eu cantam, tot cu ei inchisi. Fulgerele au tinut cat melodia...tu parca plangeai! Nu te-am vazut.
Am uitat insa, sa-ti spun! Am uitat sa te rog, sa mai stai. Te-am lasat asa, sa pleci. Ai fugit ostenit, si ai apus printre munti. Am uitat sa te retin. Asteptam un fulger, un tunet, o furtuna care sa te tina pe loc. Tu insa, te grabeai...fugeai de privirea mea. Ti-era rusine de gravitatea spuselor tale, mai demult: "Nu imi vei retine niciodata lumina, odata cu cea a fulgerelor."
Am fot o copila....chiar asta am facut!

Dedicatie

Buna dimineata!
M-ati dat uitarii?
Ati uitat ca sunt si eu
Un pamantean,
Sau macar, tot ceva....
Atat de aproape?
Buna dimineata!
Sunt aici!
Credeati ca va las?
Va inselati,
Dragutii mei!
Am revenit sa vad
Daca va e bine....
Fericiti? tristi?
Bolnavi?
Bolnavi poate ca da...
De dorul meu?!

"""""""Dedicatie"""""

E numai pentru tine

Amintiri

Din prezent:
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!
Atat sunt eu, cu mine!
Atat!
O simpla strigare de inger
O usoara lumina de fulger,
Un bizar truc de lumina....
Doar atat ma formeaza pe mine,
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!

Din viitor:
Cand voi fi mare
Vreau sa fiu un val,
Ce trece rapid, printr-un ocean,
Si-l nelinisteste.
As mai fi vrut sa fiu un vultur
Ce trece rapid printr-un albastru
Si-i tulbura intensul.
Insa, un val vreau sa fiu,
Agitat si fara grija,
Cu un singur tel...malul.

Din trecut:
Nu ma uitam nicicand,
Cu capul plecat, inainte,
As fi stiut oricand, oricum,
Ca nu voi parasi prezentul,
pana ce viitorul nu-mi va promite
O viata la fel ...ca-nainte.
As fi crezut atunci,
Ca-s o steluta mica, verde,
Ce-si pierde intreaga stralucire,
As fi crezut....si-atat!

Conteaza...

Cand amrgul se aliaza cu uitarea si noaptea, avara, goneste orice urma de raza a soarelui, uitata pe Pamant, atunci rasar sclipiri revarsate pe cer, abrambura, atatea stele cati oameni, atatia oameni cati ingeri....si stelele scliesc viu, avand sclipirea ochiului unui om care a fost orb, dar si-a recapatat vedera, a fost mort, dar a inviat....in a lor stralucire vesela, nelasand loc tristetii, amaraciunii si nesperanntei, in a lor stralucre vie, tanara, fara riduri sau peri alb, se zaresc nuante , nuante si atat. Sunt mii, sunt sute de nuante intr-o stea, intr-o singura sclipire, dintr-un infinit, pe cerul fara frontiere....atatea stele, atatea nuante, si totusi, fiecare nuanta are farmecul ei, cum fiecare stea are numele sau. Una se cheama Luceafar, altele formeaza Caleea Lactee, la fel e si cu nuantele, ca si cu oamenii. unii sunt ei, altii vor sa fie ei iar ceilalti incearca sa fie altii.Pana si stelele se copiaza....tind la sclipirea luceafarului, la ordinea din Calea Lactee, tind la nesatul clipelor dulci, inchinate lunii, nu?.....Cu totii avem in viata idealuri....

Este atat de important viitorul, incat adesea ne punem intrebarea:" Conteaza chiar atat de mult, ceea ce simti?"

Conteaza!!

Daca eu simt, acum, sa ma descarc pe tastatura, o fac. Daca simt, insa, sa rad de orice ma inconjoara, o fac. Chair daca simt ca vreau sa merg desculta, pe iarba verde, de iunie, o fac, chiar daca stiu bine, ca a doua zi, voi raci....

Conteaza cu adevarat, ceea ce simti! Un viitor de invidiat nu inseamna un trecut lipsit de sentimente! !! Viitorul exista, datorita trecutului!

Si viata noastra, seamana atat de bine cu a unei stea! Si oamenii seamana cu niste nuante nedeslusite...

Si inca o data: Conteaza! conteaza sa ai sclipirea unei stele, dar sa fii la fel de variat, ca o nunanta! Conteaza, sa simti, ca afara e zi, chiar daca e trecut de miezul noptii...

In seara penultimei zile de Martie....

Mi-as dori sa scriu, in seara penultimei zile de martie, ceva. Orice.
Nu pot...
Nu vreau sa-ncep, ca de obicei. Poate, ca de-asta nu pot. Nu vreau sa-mi descriu gandurile, si totusi, asta fac! As fi inceput asa, candva, altadata:
""Un inger,astazi, imi va schimba destinul. Eu, voi fi alta, natura alta! De ce astazi? Nu-mi explic, dar astazi! Martie, mi-a soptit cu inteles, ca va pleca. Eu, i-am facut usor, cu mana. El, nu a mai privit inapoi, si totusi, a mai ramas pentru o zi si-o noapte jumatate.Statea cu spatele. ""
Si totusi, am inceput cumva. Nu mai stiu cum, dar se pare, ca am inceput...cumva! Acum, c-am inceput, as vrea sa-i spun, lui Martie, ceva:
"In tine, draga, m-am cunoscut mine;
Eram imbatata de parfum primavaratic
Fara alcool....
Eram adormita din adiere incete ale vantului
Fara somnifere....
Eram otravita de seninul cerului
Fara ceanura...
In tine, draga, m-am cunoscut pe mine;
Eram intr-o continua schimbare, ca marea
Ba mai agitata, ba mai plina de valuri, ba linistita.
Si mi-am propus sa-mi schimb si viata.
S-o fac mai sanatoasa, in tine, draga!
Sa-mi deschis ferestrele, sa-mi umplu camerele
Cu aerul tau proaspat, draga Martie....
....Dar acum pleci?"
Si totusi, n-am inceput cum as fi vrut. Si totusi, martie tot pleaca. Si totusi, o data cu penultima sa noapte, i-am spus tot! Tot!
Acum, vreau sa scriu ceva. Nu stiu ce...orice!