Suspendată-n vis!

Recunosc, nu-mi plac numerele,
Poate pentru că pun suflet în tot ceea ce fac.
Şi în matematică,în numere,
Nu se poate pune suflet.
Satisfactia de a rezolva o problemă
Nu e un sentiment
Palpitand în inimă cu fiecare pulsaţie a sângelui.
E doar acea fericire de-o clipă,
Pe care doar numerele insipide
Ar putea-o darui neantului, fara remuscari.
Sentimentele îmi dau aripi,
Mă inalţă până la stele, îmi dau trupul uneia,
Şi mă lasă suspendată-n vis...
Când scriu cuvinte simt cum îmi cos propiile aripi,
Cu fire de fericire, de eternitate, de ireal,
Cum îmi pregătesc urmatorul zbor spre fantastic.
Şi prin atâtea cuvinte, această fericire
Capătă atâtea mii de sensuri,
Atâtea milioane de culori şi de parfumuri.
Cum ar putea această fericire nuanţată,
Să mi-o croiesc printre cifre reci,
Nu exprimă nimic, decât exactităţi algebrice.
Fără vreun rost, fără vreun sentiment,
Cu niciun scop...
Cum astfel, să-mi placă tocmai mie,
Să îmi croiesc inima agitată,
Cu creierul ameţit de răceală,
Şi întristat de nesentimente,
Cum aş putea trăda ghemul de sentimente?!!

Legenda stinge stele

O data,
Ca niciodata,
Se povestea in parfumuri trandafirii,
Despre cum stelele cadeau
Una la un milion de ani lumina.
Pur si simplu,
In seninul de pe cer,
Incepeau sa cada pete de intuneric.
Luna disparea,
Se ascunde dupa vreo ultima pata de cer curat,
Si lumina ultima cale a stelei alese
In lupta cu nemurirea cerului.
In caz ca lumina nu-i era destula,
Cadea in neant,
Se sfarama ultima lumina,
Intr-o luminata ploaie de stele,
O data la un miliard de clipe .
Si-n ultim moment, in ultima sclipire,
Indeplinea nu mai mult de o singura dorinta,
La un copil cu inima curata,
Ce oglindea in ochii sai,
Umbra ultimei stele cazatoare,
Ce cobora pe cerul patat de intuneric,
In plina noapte.
Si-asa, in cuvinte diforme
Legendea trecea frontierele fantasticului.

Imi simt genele-aurite

Am asa o impresie puternica
Cum ca s-a pogorat o putere mirifica
Pe Pamant....
Ca si-a indreptat zambetul, privirea
Spre mine, si aratandu-si iubirea,
M-a fermecat....
De la nastere, am vaga impresie,
Ca-n inima mea, sentimentele , ca o infuzie,
M-au doborat...
Sau ca, mai probabil, un preafericit inger
Mi-a daruit un rimel cu sacadare de fulger,
Aurit...
Apoi, cred ca, din gresala,mi-am patat
Genele ,cu-acel aur fermecat,
Genele-mi aurite...
Si ingerii isi fac harpe din ele,
Si multe laolalta, parca-s niste nuiele
Din aur....
De-atunci, imi simt genele-aurite,
Sufletul si inima bantuite,
De aur....

Vise?!

VISE...
Cu atat, doar, s-ar traduce viitorul meu, oare?
Eu sper sa nu....Se apropie ceva important....azi, 31 mai, baricada pusa pentru a-mi ingreuna cresterea. Aproape ca s-a dus,c-am depasit-o. Vreau sa-i arunc amintirea ploioasa. Voi vrea, poate. Acum nu mai vreau nimic, decat sa nu vina 3 iunie....atat vreau! Imediat ce va veni, iminent va fi pericolul de a nu pleca in fuga. Mai bine nu-l astept, nu ma intorc cu fata spre el. Atat asteapta, o singura privire sa se dezlantuie.Sa revenim la viitorul meu. Banuiesc ca ati inteles de ce tocmai astazi, in postarea aceasta, mi-am ales sa vorbesc despre el. (trimitere cu un alineat mai sus)
Vreau sa termin Facultatea de Litere, masteratul, si abia apoi sa-mi continui visele.Dupa terminarea celor 2 "stagii" vreau sa fiu jurnalista, sau reportera (bineinteles, cum prind postul, caci sunt constienta ca nu in multe locuri se primeste fara prea multa mita, dar.....) In timpul liber, daca norocul e de partea mea, si inspiratia, sa concep un roman, daca se poate sa aiba mai apoi, si succes.
Dupa ceva timp, imi voi incepe pregatirile de doctorat, bineinteles in litere.La o varsta nu prea frageda, caci inteleg ca nu e un lucru prea usor. Daca si acest vis, cu doctoratul mi se indeplineste,cu multa munca, voi incerca sa prind un post de profesor universitar.
De acolo, ma asteapta pensionarea....PS: nu cred ca m-am gandit prea departe. Am vrut doar sa-mi pun in oridne visele pentru viitorul meu. Sper sa nu ramana vise.

Amintiri

Din prezent:
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!
Atat sunt eu, cu mine!
Atat!
O simpla strigare de inger
O usoara lumina de fulger,
Un bizar truc de lumina....
Doar atat ma formeaza pe mine,
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!

Din viitor:
Cand voi fi mare
Vreau sa fiu un val,
Ce trece rapid, printr-un ocean,
Si-l nelinisteste.
As mai fi vrut sa fiu un vultur
Ce trece rapid printr-un albastru
Si-i tulbura intensul.
Insa, un val vreau sa fiu,
Agitat si fara grija,
Cu un singur tel...malul.

Din trecut:
Nu ma uitam nicicand,
Cu capul plecat, inainte,
As fi stiut oricand, oricum,
Ca nu voi parasi prezentul,
pana ce viitorul nu-mi va promite
O viata la fel ...ca-nainte.
As fi crezut atunci,
Ca-s o steluta mica, verde,
Ce-si pierde intreaga stralucire,
As fi crezut....si-atat!

Catre....

Catre.....
Toate diminetile in care m-am simtit mai aproape de soare.
Toate serile in care m-am imbatat de culori.
Fiecare zi in care am auzit murmurul marilor.
Tine...care m-ai inspirat mereu,m-ai sustinut, m-ai comentat, mi-ai dat, ca prin minune, aripi, la gand, sa pot zbura printre cuvinte.

Carora le multumesc....

Cu lumina razelor mele.
Cu luciul culorilor mele.
Cu simplele mele cuvinte
Ce ma compun....

Si inca o data...

Le multumesc ca ma compun si ca exsita, tuturor celor care le-am dedicat 10 minute din viata mea. TU iti dai seama, adunate, cate minute ti-am dedicat tie, numai tie, din viata mea?

Si totusi....

Nu-mi pare rau....ba chiar ma bucur, ca existenta mea, are un scop!

Si le urez....

Toate cele bune, dar si cele rele, caci fara ele, nu le-am mai simti pe cele bune. Si inca ceva: sa simta raza de soare, culoarea intinata din curcubeu, murmurul nestatornic al marilor, puritatea albului ingeresc, ce ma compun pe mine, in componenta lor...
Mii de clipe impreuna, in visare!

In seara penultimei zile de Martie....

Mi-as dori sa scriu, in seara penultimei zile de martie, ceva. Orice.
Nu pot...
Nu vreau sa-ncep, ca de obicei. Poate, ca de-asta nu pot. Nu vreau sa-mi descriu gandurile, si totusi, asta fac! As fi inceput asa, candva, altadata:
""Un inger,astazi, imi va schimba destinul. Eu, voi fi alta, natura alta! De ce astazi? Nu-mi explic, dar astazi! Martie, mi-a soptit cu inteles, ca va pleca. Eu, i-am facut usor, cu mana. El, nu a mai privit inapoi, si totusi, a mai ramas pentru o zi si-o noapte jumatate.Statea cu spatele. ""
Si totusi, am inceput cumva. Nu mai stiu cum, dar se pare, ca am inceput...cumva! Acum, c-am inceput, as vrea sa-i spun, lui Martie, ceva:
"In tine, draga, m-am cunoscut mine;
Eram imbatata de parfum primavaratic
Fara alcool....
Eram adormita din adiere incete ale vantului
Fara somnifere....
Eram otravita de seninul cerului
Fara ceanura...
In tine, draga, m-am cunoscut pe mine;
Eram intr-o continua schimbare, ca marea
Ba mai agitata, ba mai plina de valuri, ba linistita.
Si mi-am propus sa-mi schimb si viata.
S-o fac mai sanatoasa, in tine, draga!
Sa-mi deschis ferestrele, sa-mi umplu camerele
Cu aerul tau proaspat, draga Martie....
....Dar acum pleci?"
Si totusi, n-am inceput cum as fi vrut. Si totusi, martie tot pleaca. Si totusi, o data cu penultima sa noapte, i-am spus tot! Tot!
Acum, vreau sa scriu ceva. Nu stiu ce...orice!

Cu putina magie....

Am un geam mereu deschis....
Mai am inca doua pe care le inchid noaptea,
Si inca alte mii, care le streg cand sunt curate
Cu o batista , uda,uscata sau cu mana.

Pe geamul mereu deschis, intra tot timpul pasari,
Care zboara unele, altele-si fac cuib.
Pe cele doua, intra o lumea intreaga,
De-a pururi, intreg orizontul, ce fuge departe,
Precum intr-o furtuna, vanturi desarte.
Mai am cateva mii ce sunt mereu curate
Or dechise, or inchise, da-s curate, prea curate;
Si sunt multe, trecatoare din vedere,
Pe care intra numai bucurii si tristeti
Sau poate doar, umbrele lor.

Mai am o calimara, cu cerneala albastra,
Din ce in ce mai putina, mai vasta...
In calimara, eu pun mereu cerneala,
Dar se consuma si acesta, ramanand tot acea putina,
Cerneala albastra....
Se varsa in oceane, in ceruri, sau in simple balti,
Murdareste natura toata, sau doar geamul vesnic deschis...
A carei pata de pe el, este eterna...
De murdareste pe cele curate, cerneala albastra,
Va murdari si batista, or mana, iar pata bizara,
Va fi uitata, si stearsa, si-ngropata in pamant,
Ca ultimul hot, sau ca acel sarac amarat

Cu putina magie , va intra si soarele, cu ale sale raze,
Pe-acele geamuri...nu vor mai fi pete de cerneala albastra.
Doar pasari si stele!
S-atat....

Zambet ironic.....timp fara baricade!

Un birjar , cu trasura albastra, ca cerul de albastra, s-a oprit in fata portii mele...mi s-a parut intai, ca il cunosc....mi s-a parut!! Avea mantie la fel de albastra precum trasura; palarie purpurie; pantofi de lac; un baston cerat, in mana; pantaloni, lungi, de stofa, negrii; caninul din stanga de aur;unghia de la aratator, data cu lac; buze vinete, de frig; ochii mici, de aceea nu le-am putut descoperi nu culoarea; sparancele dese, blonde,unite; barbia alungita, specifica personajelor negative din carti; o camasa aramie, cu nasturi cojiti, pe sub mantie;un ceas de piele veche, la mana (mi s-a parut ca secundaru-l nu-i mergea) ;si mai avea ceva....in mana stanga, tinea un ursulet de plus maron. Un om normal, nici contemporan, dar nici de epoca, intre varste, cu un dinte de aur si unghia aratatorului data cu lac, sa aiba un urs de plus, in mana....
Mi-au dat, efectiv, lacrimile!! Plangeam?! Asta numai stiu...probabil ca birjarul a crezut ca am cascat, caci abia iesisem din casa.Si....m-a strigat pe nume. Deci la mine venise!I-am raspuns simplu, cu un "da" categoric, asa mi-a venit, sau a fost impulsul de a raspunde, cand cineva te striga....oricum, am zis"da".Mi s-a parut ca a zambit ironic, apoi a plecat....de-atunci nu l-am mai vazut....el imi stia numele...eu ii stiam surasul ironic. Atat?! Ajungea...oricum, imaginea lui, imi vine in minte, asociata cu a ursuletului, el mi-a trezit tot interesul...au plecat amandoi, si nu s-au mai intors!!
De-atunci a trecut un an....un an, sau doar o ora? Oricum, de-atunci, nimic nou...pana astazi, la rasarit. Am iesit ca de obicei, sa vad cum apune luna...cum rasare soarele, si am vazut, in fata portii, in acelasi unghi, cu birjarul,un caine batran, foarte batran.Avea blana aproape neagra, cu fire albe, tot mai dese, de la timp; ii atarnau de la picioare si urechi, putina blana; avea ochii lasati, mici, aproape inchisi; urechi lungi; ungii tocite; mustati parlite; iar la jumatatea spatelui, avea o rana, vanata, si fara blana; n-avea zgarda... si mai avea ceva...un ursulet de plus maron, in gura , in loc de os.Era tot el! Era .... altadata, in mana unui birjar destul de cochet...acum este...in gura salivanda a unui caine jigarat. Cainele, in loc sa ma strige pe nume, iar eu sa-i raspund categoric"da", mi-a suras, doar, ironic, si a plecat....si dus a fost!
Apoi, am vazut ursuletul in toate noptile cu vise....in toate clipele libere....in toate orele de desen, civica, istorie sau geografie...in toate cladirile, in toate gunoaiele, in toate diamantele...peste tot!!
L-am intalnit apoi, "raspoimaine", singur, la poarta. Nu imbatranise, poate ca de aia secundarul birjarului nu mergea si cainele nu avea zgarda....am intins bratul sa-l iau,si brusc, ursuletul mi-a zambit ironic. Am restras mana, si un vant puternic s-a ivit. L-a luat, probabil, si pe el.De-as fi avut curajul! Daca nu mi-as fi retras mana!!
De-atunci, la fiecare furtuna, stau in centrul pamantului. Poate uraganul ma va duce la urs. Poate uraganul imi va aduce ursul...

Astazi....

Ce va fi, astazi....

Astazi, ma voi juca cu raze eterne de luna plina
Imi voi toci in varf, pardesiul gri,
Si voi astepta cu grija si rabdare,
Un nou inceput, va rasari....
Mi-e teama totusi, de ceva aparte
Ce ma desparte de ingeri siderali
Si de coardele harpelor lor, atat de sonore!
Mi-e teama, ca atunci cand un val de lumina
Peste chipu-mi sa mi se reverse
Eu am sa tip, si are sa plece lumina....si dusa va fi!
Astazi, dupa ce soarele va rasari
Dupa ce-l cant in toate cantecele
Dupa ce-l caut, in toate baltile,
Astazi, il voi imbratisa cald, daruidu-i
Mirosul pamantesc, de crizantema .
Poate asa, sau poate altfel, il voi indupleca
Si lumina mi-o va lasa, pentru totdeauna!

Ce a fost, astazi....

Astazi, luna a disparut in freamate
Fara s-o vad, cu-nchipuri desarte
A disparut, probabil, de cu seara, ca falnicului
Soare, loc sa-i faca, printre astre si zambete
Eu,m-am trezit c-am cu puterea gandului
De dorul soarelui....
Credeam, candva, c-am sa tip la atingerea luminii sale
Credeam candva, mici nerozii!!
Am inceput sa rad , cand a luminii zale
Mi-o incheie incet, pe gat, pe fata.....
Credeam candva, ca voi reactiona cu urlete,
Credeam candva, mici nerozii!
Ii pregatisem, insa, si un dar, o imbratisare calda
Purtand parfumul, zambilei purpurii.
In schimb, acum, ca a trecut, i-am oferit un zambet
Larg si majestuos, din suflet,exact ca asta vara,
Cand ne jucam ca doi copii,
El de acolo, eu de aici....

Astazi, m-am nascut din soare...

Stii cat timp a trecut de cand nu m-am mai nascut? Atat incat, lacrimi fiebinti, pe obraji reci sa-mi curga.
Dar au trecut si-acele lacrimi...caci astazi m-am nascut din Soare! Si pe tine te-am vazut...erai un om printre oameni, cu un suflet printre suflete. Dar eu te-am vazut, caci m-am uitat in intreaga multime, sa te vad, pe tine!DE nu te indentifici, cel pe care Eu, pretendentul Soarelui te-am vazut, iti dau un indiciu...ai simtit si tu, miros de primavara! Ai tras avar in piept, sa fie al tau, tot mirosul! Mirosea, a liliac! A liliac roz-bobon, pecum o acadea cumparata cu bani primiti! De ce liliac? De ce nu tei, sau lalea? Fiindca asa miroase primavara, intens a liliac!
Astazi, m-am nascut, din soare!As fi vrut sa ma acopere un nor liliachiu, dar soarele a vrut sa ma arate tuturor. Si tie! Si-am auzit, acolo sus, in vazul tuturor, soapta ta. Imi cereai sa-ti spun ceva despre mine. Ce voiai sa-ti spun? Ca astzi am desenat flori roz pe caieul de istorie?Ca am alergat dupa fluturi in ora de matematica? Ca m-am jucat cu cateva raze de soare, in ora de Fizica, la lectia cu vectori?Ca la molecula, la chimie, am sarit bucuroasa, pana la ultimul nor, vazand ca nu mai bate vantul? Ce vrei sa-ti spun? Ce te-ar interesa? Ca in prima dimineata din primavara, am alergat , in pijamale, si papuci de casa, sa vad daca au inflorit ghioceii? Sau cum a ras de mine o garoafa, ca m-am imbujorat? Asta am facut eu, astazi, in prima zi, a existentei mele! M-am nascut din Soare, m-am pogorat pe Pamant, sa adulmec parfum primavareatec, liliachiu, apoi m-am urcat din nou, spre apus....

O invitatie de a nu fi intelept!!

Am lucrat astazi, toata ziua, la un sirag de efemeritati. Se facea ca ploua, undeva pe coala mea, ca tuna din ochi un cal salbatic , undeva la marginea colii. Astazi, toata ziua, a plouat cu lucruri desarte.Incomprehensibilul se afla pe foaia mea. Si atat. Nu aveam voie sa deschid nici ochii. Scriam mecanic. Cu pixul pe foaie, destingeam litere marunte, delicate.Maine, toata ziua, voi cauta sa pestrez efemeritatile, in buzunarul stang al hainei de blana de vulpe, a mamei mele..Ieri, toata ziua, am traversat cerul cu o singura privire, fulgeratoare...Candva, in luna a treia din vara, la anul, poate voi gasi capatul vesniciei, te invit cu mine....


PS:Te invit la un suc natural de cirese amari...vii? Te cheama din departari ecoul meu...il auzi? Fugi, distrus, de amintirea zilei trecute...ajungi?Poti veni? Poti auzi? Poti ajunge? DE nu, iti voi trimite o scrisoare lunga, ce nu o vei putea termina de citit intr-o viata. Atunci, voi stii sigur ca traiesti de doua ori, si vei veni, ve auzi si vei ajunge...Daca ti se pare, ca acesta invitatie e infantila ori neserioasa, ori ca textul de mai sus e doar o introducere,atunci, nu-mi va pasa de tine, sa nu mai vi, ca nu te mai astept...inseamna ca esti un "intelept" si afla, ca am un vis, ce nu poate fi tradus in mintea logicilor sau a inteleptilor!! Eu nu le cer sfaturi, sau ajutorul, sunt intelepti , si atat! Ii admir? Tot atat cat ma-nteleg si ei, pe mine. Daca nu ma intelegi, daca esti un intelept, intersecteaza-ti drumul cu o pasare calatoare, si asa va mai disparea un intelept, de pe Pamant...daca nu stii sa urci pe pasare, atunci vei fi intr-adevar un intelept. Inteleptii sunt intotdeauna"cu picioarele pe pamant"...

Astazi am facut schimb de priviri cu fericirea

Astazi, am facut schimb de priviri cu o nestatornica si molipsitoare fericire. Afara ploua, iar eu, stateam ascunsa-n casa, sub acoperisul ud, rece...un zambet trist, a luptat din greu sa-mi domine chipul luminat de Soare.Nu se putea, deoarece fericirea avea o aura astazi. Coincidea cu o ploaie nebuna, dar nu conta, atunci cand o simt, isvoraste din cel mai intunecat coltisor al inimii si face kilometrii de acolo, sa-mi ajunga pana in ochi, in sclipirile sprintene din ei.Si e de neoprit; alearga si se joaca pe chipul meu, nedandu-i pace, macar o clipa.Cum ar fi putut izbuti zambetul trist, sa apara? Prin farmece, vrajitorii? Si totusi, nu a ajuns nici acum..sta ascuns intr-un ungher departe, departe de mine se de fericirea mea.Motivul a zburat in cer, pe aripa ingerului, ce a plecat de cu seara, inapoi in oceanul de albastru, cufundat in scantei de intuneric.
Sa revenim la fericire...ce este ea? O stare de spirit, care incolteste oricand si se usuca oricum...cat de usor, asa de repede, sau greu...e intocmai o enigma din infinitul care nu sunt dezlegate pe Pamant. De ce incolteste fericirea, cand nu trebuie? Cine-i pune apa, atunci cand sunt trista?Si niciodata nu a dat de inteles, ca apare atunci cand trebuie sau e nevoie...nu-i pasa ei, daca afara e innorat, sau ploua.Ea vrea sa vina, si vine!
Atunci cand o simt, cum mi se revarsa in tot trupul, am nevoie de o melancolie acuta, ca sa simt contrastul puternic intre eu si mine...
Asa se face primavara, in sufletu-mi, chiar daca afara ploua, cu picuri triste si nestapanite.Asa se lumineaza intregul suflet, precum Raiul...asa si cea mai mica indoiala, devine muzica de inger.
Si cum spuneam, astazi am facut schimb de priviri cu fericirea!

Jurnal de viata:risipitor de amintiri

Astazi, m-am hotarat sa vorbesc cu tine.Doar cu tine!Sa uitam de tot ce a fost, ca asa-i in viata, un insipid,incolor si incontestabil amanunt nesemnificatf, cu imagini efervescente, curgatoare ca Mediterana... Stii cine sunt eu??Stii?Acum, tu ma cunosti atat de bine, imi stii gandurile pe care eu nu le-am stiut pana acum, imi intri in intimitate si iesi cu fruntea sus, inseamna ca esti special...vorbesc acum, doar cu tine!Asa e in viata...mai stii cand voiam neaparat sa ajung la norul meu?Mai stii tot ce ti-am spus? Eu nu...nu-mi pasa, astazi, totul s-a schimbat, fiindca intreaga mea viata este un jurnal...sa-ti spun un secret: acolo, in jurnal, mereu scriu cu o alta culoare, poate candva, vei intelege de ce.Si viata mea, are un scop, un ideal si mai multe vise.Ea se compune din universul enigmatic si soarele, pe care il iubesc!! Si-atat! Amintirile, sunt facute sa se uite, sa treca! Intotdeuna, pe unde am trecut, am lasat neghina, sa mai ramana ceva in urma mea, dar acum, astzi, mi-am trimis sufletul sa arunce neghina la pasari, in neant. Tu, sa nu mai intelegi gresit. Nu vreau sa uit de amintiri..vreau dor sa le risipesc in spatiu, ca nu se stie, daca va mai trebui vreodata sa le adun din nou.Si cum spuneam, astazi voi vorbi numai cu tine! - Te-ai trezit bine? Ai mancat? Ti-ai baut ceaiul cat mai era cald? Ti-ai facut temele corect, caci eu nu mai am timp sa ti le verific...am auzit, din guri rele, ca intr-o seara ai omis sa asculti cum rad stelele...cum ai indraznit? Nu te-am invatat eu bine?Ah, dar iarta-ma, numai eu sunt de vina, am pomenit de amintiri, am auzit atunci, demult, ieri.....Ai grija, ca pe noptiera ta e pusa o scrisoare...sa nu omiti sa o citesti. Sa-mi spui si mie, ce ti-am scris, caci nevoind sa ma reintorc la amintiri, am uitat! Sa-mi spui si mie ce te-am rugat, ca sa-ti spun apoi ca nu mai e valabil. Daca ti-e dor de mine, sau vrei sa facem cunostinta, te astept...