Ale iernii cronici vechi

Pe jos, ratacite, ale iernii cronici vechi...
Pierdute din vremuri nestiute,
Isi evadeaza monotonia prin ochii mei.
Din vremuri cu spiridusi si zane,
File aurite, grele de praf,
Pastreaza vesnica iarna
Cu inima inghetata, cu sentimente brutale,
Cu gesturi reci...
Primul cuvant, ultima pagina pe care o citesc,
Prima pe care am citit-o.
Intaia zi, din cronicile iernii
Din vremuri prafuite,
Din sentimente abia nascute.
E trist, prea trist.
Mult cenusiu prin timp, prin spatiu...
Pacat de prima zi,
Era inca o copila, cu imaginea sparta
In milioane de tristeti,
In lacrimile ochilor mei.
Pacat...

Imi simt genele-aurite

Am asa o impresie puternica
Cum ca s-a pogorat o putere mirifica
Pe Pamant....
Ca si-a indreptat zambetul, privirea
Spre mine, si aratandu-si iubirea,
M-a fermecat....
De la nastere, am vaga impresie,
Ca-n inima mea, sentimentele , ca o infuzie,
M-au doborat...
Sau ca, mai probabil, un preafericit inger
Mi-a daruit un rimel cu sacadare de fulger,
Aurit...
Apoi, cred ca, din gresala,mi-am patat
Genele ,cu-acel aur fermecat,
Genele-mi aurite...
Si ingerii isi fac harpe din ele,
Si multe laolalta, parca-s niste nuiele
Din aur....
De-atunci, imi simt genele-aurite,
Sufletul si inima bantuite,
De aur....