Mi-am brodat fericirea

Mi-am brodat,cu gene de inger, aripile bicolore. Un fir argintat le intrepatrunde profunzimea.Puf de nori si praf de stele. Pe margini. Rosu ca focul, am asezat in centru un rubin. Aceea zic ca-i inima. I-am pus si putin albastru, din cer, sa ma pierd nevazuta in zare.
Erau bicolore. Acum, le-am colorat, putin cate putin.Tuburi intregi de culori le-am contopit pe cele 2 aripi. La sfarsit, am asternut si putina cenusa, sa para vechi. Astfel,nu va mai trebui eu sa le invat sa zboare....

Leapsa verilor trecute....

Multumesc Lorelei....

Despre leapsa:
3 fraze pline de amintiri din vara asta...3 fraze pline de alte amintiri despre vara trecuta...Si-n final, o concluzie ....

Vara asta...
M-am jucat mult cu marea...am reusit in sfarsit sa inot bine, si o data cu asta, apa m-a pus la mari incercari in topogane imense...2 erau ca tunelul groazei, nu vedeai nimic in ele, nici macar nu-ti venea sa tipi , nevazand pe nimeni, cand te dadea peste cap, sau coborai in viteza de la cativa metri...frumos!
Am calcat pe zapada, cand afara erau 40 de grade, pe varful Fagarasului, in papuci de plaja.Tot atunci, am vazut neantul...eram imprejmuita de ceata, si nu se vedea absolut nimic!
Am calcat taramuri noi cu bicicleta...prin iulie.
Am jucat carti, si am batut. Am citit carti, si am plans...
Am facut castele din nisip, si am plans cand m-am dus a doua zi, si nu mai era...
Asa am dansat, cu vara, pana acum. Am obosit.

Vara trecuta:
Mi-am folosit toate culorile, pe foi albe.
Am invatat numele catorva stele.
Am ras, cu totii, la miezul noptii, cand ne-am jucat dea-vati-ascunselea...pe intuneric(bezna), cand eu nu ma puneam niciodata, ca ma ascundeam in cele mai intunecoase locuri, si pentru ca nu eram decat 2 fete...
M-am ascuns de cativa caini dupa strada , care erau sa ma muste, intre 2 ziduri infecte, la 3 metri de ei, cu mancarea in mana. N-aveam unde fugii daca m-ar fi vazut. Nu m-au vazut...Am iesit de acolo dupa ce am telefonat dupa ajutoare.
Am fost in fiecare seara, la paine, la o brutarie de aproape, cu vecinii...unul dintre ei, asteptand sa iasa painea din cuptor, a....facut pe el. Am jucat carti acolo, tot asteptand, pe capota unei masini.Am furat trandafiri de acolo, pana cand o vanzatoare am iesit si ne-a certat. A doua seara, am luat iar...
Si cu vara trecuta, am dansat mult, pana am obosit...sunt franta.

Le- dau, chiar daca au mai primit-o:
-Monicai Olteanu
- Tzzumbi
-Lorelei(multumesc din nou)
-Ameli
-Celestine
-Lifer
-Rms
-Doar gandurilor sale:)
-Denisei
Si tuturor celor care vor sa-si reaminteasca verile...

Am invatat...ca viata nu se-nvata

Am invatat sa cant,
Mirosind liliachiul florilor,
Note foarte inalte,
Sau foarte joase.
Stiu,insa,doar cantece de leagan.
Seara, inainte ca fiinta sa-mi fie nefiinta
Geana peste geana, in absurditatea ei imaginara,
Imi cant incet, aproape de ureche.
Sa dansez, am invatat privind roua,
Dimineata, tremurand usor
La orice agitatie a vantului,
Clatinandu-se in varfurile firelor de iarba,
Nestiind: Sa cada? Sa nu cada?
Norii privind in agitatia lor pe cerul stapan,
Am invatat arta de a picta.
Intr-o continua miscare lenta,
Le simti vibratia din miscari.
Totu-i numai o culoare singura
Nunata-n alte milioane
De culori noi, nemaivazute, intense,
Ca trairile acelea, din timpul marilor iubiri.
Doar sa traiesc nu am putut invata
Nici mirosind liliachiul florilor,
Nici privind roua, tremurand usor,
Nici admirand neclaritatea norilor.
Viata se-nvata doar traind,
Trecand prin ea, si-ntelegand,
Ca viata se traieste.

Ne-am jucat vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea

-ADIO! mi-a spus inainte sa plece.-Doar nu pleci?!
-Considera doar ca ratacesc prin alte parti...
-Abia ai venit!Abia ma obisnuisem cu ideea ca esti din nou langa mine!
-Mi-a trecut timpul.
-Te urasc...
-Dar nu vreau sa fie asa despartirea...plec doar putin...-Pleaca!
-Acum nu vrei sa mai ma vezi?-As vrea...daca-as avea pe cine!
-Nu pot pleca asa...
-Macar de ti-ar pasa!-Da-mi pasa! Asta-i legea firii....n-am puterea de a o schimba.
-De parca ai fi incercat vreodata sa stai mai mult.-Dar ma intorc!
-Cand nu voi mai avea nevoie de tine?
-Cand toti ceilalti vor avea!-Aa...toti ceilalti....-Nu mai am timp....e miezul noptii acum....Plec!
-De parca-mi pasa....
-Te rog, uita.....
-Bine. O sa te uit!
-Nu...nu pe mine...uita ca sunt plecata!
-Nu-s tu....chiar am crezut ca-mi esti indispensabila!
-E timpul....
- Mai sunt 11 secunde.
Si...sincer, credeam ca de data asta vei ramane pe veci....
-Nu fii naiva....stii ca nu se poate. Oricat as vrea.
-Ai vrea?.....1.....0 !!!
Intotdeauna voi avea nevoie de tine.....



Ultima oprire...direct in ea. In esenta venirii ei.Am spart valurile cu trupul meu. Sau ele s-au spart de mine. Ne-am jucat de-a vati-ascunselea, iar eu ma ascundeam in ea. Si baba oarba...cand direct in ochi cate o raza de soare simteam. Eu niciodata nu-i nimeream ochiul. Dimineata, imi frigeam intai talpile pe nisipul fierbinte .De acolo ii vedeam valurile cum incercau sa vina tot la tarm, sa ma ude. Le ajutam si ma spargeam in ele. Si asa pana seara ne jucam.
In ultima seara am plans amandoua. Am lesinat de dorul ei cand m-am intors cu spatele sa plec. Si iar m-am dus la ea.Cateva valuri am spart din nou. Ne-am mai jucat prinsea. Dar nu mai avea nimic acelsi farmec.Si iar am plans. Am imbratisat-o larg si am plecat cu trupul, de acolo. Doar sufletul i l-am lasat,sa-l aibe amintire.
Si acum, cred ca-si trimite disperata valurile la mal, sa ma caute.Nu voi mai fi eu, sa le saprg. Le va sparge malul.

-Vara! De unde oi fii, tu vezi in ce hal ma-i adus! Ti-e nu-ti pasa de mine, dar nici valurile odata, nu m-ai mai lasat sa le sparg!

Acorduri de ploaie

Am simtit o clipa cum pamantul imi evadeaza de sub picioare.
Imi era spaima ca ochii sa-i deschid...sa nu-mi plece-orizontul.
Simteam cantecul ploii, acordat la cele mai grave sunete.
Soarele nu mai incapea in acea partitura monoton de schimbatoare.
Pentru noapte, mai lipseau multe ore, si petnru stele, o noapte...
Si pe un ton inalt,foarte inalt, ridicat pe pleoapele cerului,
Canta in tihna ploaia, nestingherita de nudul sau ud.
Doar teama domina intregul peisaj, precum un joc de sah,
Foarte atenta la fiecare miscare,teama zice "sah-mat"
La ultima miscare, se face nevazuta, doar simtita, in furtuna...
De suparare, ploaia se alarmeaza si ea, si devine acea furtuna.
Daca-ar stii ea, ca-i aliata cu teama, s-ar opri. Nu stie.
In auz inca-mi mai rasuna acorduri de furtuna.
Cantecul ploii,parca la fiecare sfarsit, abia incepe...iar si iar.
Si da, trebuie sa apara curcubeul. Uite-l!

Cerurile de Sanziene

Este ceva....anormal in noaptea asta...se spune ca se deschid cerurile, pentru unii ca noi...pentru noi!
Si, partea cea mea interesanta, este ca nu se mai inchid deloc, pana la anul, pe vremea asta, cand se vor deschide iar...dar, sa nu crezi ca cerurile sunt deschise in permanenta! Din contra, e foarte grau sa prinzi exact momentul cand se deschid. Nu stiu sa explic prea bina sentimentul confuz pe care-l ai, atunci cand privesti deschiderea cerurilor....si nu, nu se mai inchid in mintea noastra, a celor care vedem, pana la anul, cand se deschid din nou....Sanziene?!
DEX: SÂNZIÁNĂ, sânziene, s.f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg) sâmziánă, sâmzâiánă s.f.] – Lat. sanctus dies Johannis.




***

"Pe nesimtite, deasupra lor, cerul isi domolise sclipirea. O stea rasarise din senin, stinghera, in crestetul padurii.
“S-ar putea intampla fel de fel de miracole”, continuase el fara s-o priveasca. “Dar trebuie sa te-nvete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi…”
“Imi pare rau ca nu te pot urmari”, vorbise ea tarziu. “Mi-ar fi placut sa te pot intelege…”
“Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca…”
“Nu inteleg nimic”, spuse ea. “Nu inteleg…”


Nimeni nu intelege nopatea aceasta....cu totii insa, ne-o imaginam cum vrem. Uneori, nici chiar ea nu ne intelege pe noi. Ce-i greu, in a privi in voie, cum cerul se deschiude, fix la miezul noptii?

Imi simt genele-aurite

Am asa o impresie puternica
Cum ca s-a pogorat o putere mirifica
Pe Pamant....
Ca si-a indreptat zambetul, privirea
Spre mine, si aratandu-si iubirea,
M-a fermecat....
De la nastere, am vaga impresie,
Ca-n inima mea, sentimentele , ca o infuzie,
M-au doborat...
Sau ca, mai probabil, un preafericit inger
Mi-a daruit un rimel cu sacadare de fulger,
Aurit...
Apoi, cred ca, din gresala,mi-am patat
Genele ,cu-acel aur fermecat,
Genele-mi aurite...
Si ingerii isi fac harpe din ele,
Si multe laolalta, parca-s niste nuiele
Din aur....
De-atunci, imi simt genele-aurite,
Sufletul si inima bantuite,
De aur....

9 luni aruncate....

Tresar. Parca o aud si-acum, inca o aud, cum tace, in eterna ei rapsodie de valuri....Este o mare mai altfel, dar tot o mare. Niste 9 luni aruncate, in gunoiul de langa ferestra casei tale....Langa un trandafir ofilit, pe care ti l-am dat acum 7 ani....
Imi arunc ultimele ganduri, langa guma lipita sub banca, inca umeda. Imi mai spal inca mana, de praf de creta. Imi controlez si ochii, sa nu cumva sa se adaposteasca in foaile celorlalti. Ma simt inca la un test. La o lucrare de control. E trei sferturi din media generala....
Mi-e frica sa ma gandesc la nota. O primesc peste 3 luni de asteptare nechinuitoare.Sa treaca cat mai greu...nu ma intereseaza nota de la examenul" de viata", din vacanta de vara! Nu!
E inutil sa mi caut copiutele. La materia" viata", singure copiute sunt armele albe...
Si a trecut de luni, ultimul hop....
Creionul, nu mi-l mai ascut in banca.Nici in penar.De 9 luni, tot asta fac...si ochii parca dau sa vada coridoarele lungi, mereu aglomerate. Si tricourile albe, semnate colorat, vesnice, la fiecare sfarsit de an, la clasele mari. La anul, e vremea noastra....
Si iarasi voi urca 2 etaje, sa ajung in clasa....si voi deschide iarasi nervoasa, geamul.Si voi inchide usa, mereu uitata deschisa...ca se face curent!
Vreau pace si liniste 3 luni....si Soare...n-o sa mai plang la teste cu ecuatii....n-o sa mai tremur la tabla... n-o sa mai imi scape creta din mana, la ultimul cuvant de la romana! NU! aceste 3 luni vor fi altfel. Si de n-ar fi examenul "de viata" as uita si emotiile, la scoala. Dar el e...pretutindeni!
Ma simt un inger, ce-si coboara genele peste trupuri firave, ale cetelor omenesti...7 cete. La anul 8.
Acum se varsa in Orange, in Nil....la anul, in Dunare.... s-a scurs clasa a7a, ca nisipul dintr-o clepsidra sparta, pe care am primit-o intr-a 5 a, de ziua mea. S-a imprastiat, mai degraba, cu tot cu amintiri...
Si mi-a mai ramas doar o amintire dintr-a 7a...clasa a 8a.

13- cu ghinion?!

13- cu ghinion?
Sa speram ca nu!
Hotarat nu!Un an intreg de ghinion nu mi-ar prinde prea bine.
La 22:22, pe 3 iunie , mi-am vazut visul cu ochii! Sa vad si eu, ce se intampla dincolo de burta mamei! Ce o fi? Chiar nu stiam. De 13 ani, se pare ca tot ma chinui sa aflu. E c-am greu...DE 13 ani ma tot chinui sa inteleg ce inseamna fericirea, chinul, suferinta, intelegerea, armonia...ma tot chinui sa inteleg cum a putut cineva sa creada vreodata ca "Inteleptul cedeaza". Mi se pare cel mai anormal lucru! Daca esti cu adevarat intelept, pai nu cedezi, lupti pentru opinia ta pana in panzele albe! Poate peste alti 13 ani voi intelege de ce un intelept cedeaza primul....
Poate ca peste alti 13 ani voi intelege si rostul vietii. Pana atunci o irosesc cu lucruri intr-adevar importante!
Mai conteaza ce se intampla peste alti 13 ani? Deocamdata nu! Mi se par mult prea indepartati, urmatorii 13. Desi vor trece...
SI TOTUSI, CEL MAI IMPORTANT LUCRU ASTAZI, ESTE FAPTUL CA E ZIUA MEA!


La sfarsit, trebuie sa adaug urgent ceva. De azi inainte am si eu varsta acceptata de blogger! In sfarsit!
PS:ptr cine nu stia, pana in 13 ani nu ai voie sa-ti faci blog....

Vise?!

VISE...
Cu atat, doar, s-ar traduce viitorul meu, oare?
Eu sper sa nu....Se apropie ceva important....azi, 31 mai, baricada pusa pentru a-mi ingreuna cresterea. Aproape ca s-a dus,c-am depasit-o. Vreau sa-i arunc amintirea ploioasa. Voi vrea, poate. Acum nu mai vreau nimic, decat sa nu vina 3 iunie....atat vreau! Imediat ce va veni, iminent va fi pericolul de a nu pleca in fuga. Mai bine nu-l astept, nu ma intorc cu fata spre el. Atat asteapta, o singura privire sa se dezlantuie.Sa revenim la viitorul meu. Banuiesc ca ati inteles de ce tocmai astazi, in postarea aceasta, mi-am ales sa vorbesc despre el. (trimitere cu un alineat mai sus)
Vreau sa termin Facultatea de Litere, masteratul, si abia apoi sa-mi continui visele.Dupa terminarea celor 2 "stagii" vreau sa fiu jurnalista, sau reportera (bineinteles, cum prind postul, caci sunt constienta ca nu in multe locuri se primeste fara prea multa mita, dar.....) In timpul liber, daca norocul e de partea mea, si inspiratia, sa concep un roman, daca se poate sa aiba mai apoi, si succes.
Dupa ceva timp, imi voi incepe pregatirile de doctorat, bineinteles in litere.La o varsta nu prea frageda, caci inteleg ca nu e un lucru prea usor. Daca si acest vis, cu doctoratul mi se indeplineste,cu multa munca, voi incerca sa prind un post de profesor universitar.
De acolo, ma asteapta pensionarea....PS: nu cred ca m-am gandit prea departe. Am vrut doar sa-mi pun in oridne visele pentru viitorul meu. Sper sa nu ramana vise.

Am uitat sa-ti spun !

Am inteles dintr-o privire ca uitasem.Nu stiu cum, si de ce s-a intamplat. Cred ca asa fac mereu....
Ti-am desfatat intai privirea, cu chipul meu. Te-am lasat sa te saturi de el, privindu-l pana la asfintit. Apoi, ti-am desfatat auzul, cu vioara mea. Mii de fulgere s-au pogorat atunci, pe pamant. Le tin perfect minte. Tu te uitai intai la ele, apoi ma ascultai in tihna, cu ochii inchisi. Si eu cantam, tot cu ei inchisi. Fulgerele au tinut cat melodia...tu parca plangeai! Nu te-am vazut.
Am uitat insa, sa-ti spun! Am uitat sa te rog, sa mai stai. Te-am lasat asa, sa pleci. Ai fugit ostenit, si ai apus printre munti. Am uitat sa te retin. Asteptam un fulger, un tunet, o furtuna care sa te tina pe loc. Tu insa, te grabeai...fugeai de privirea mea. Ti-era rusine de gravitatea spuselor tale, mai demult: "Nu imi vei retine niciodata lumina, odata cu cea a fulgerelor."
Am fot o copila....chiar asta am facut!

Dedicatie

Buna dimineata!
M-ati dat uitarii?
Ati uitat ca sunt si eu
Un pamantean,
Sau macar, tot ceva....
Atat de aproape?
Buna dimineata!
Sunt aici!
Credeati ca va las?
Va inselati,
Dragutii mei!
Am revenit sa vad
Daca va e bine....
Fericiti? tristi?
Bolnavi?
Bolnavi poate ca da...
De dorul meu?!

"""""""Dedicatie"""""

E numai pentru tine

Amintiri

Din prezent:
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!
Atat sunt eu, cu mine!
Atat!
O simpla strigare de inger
O usoara lumina de fulger,
Un bizar truc de lumina....
Doar atat ma formeaza pe mine,
Un curcubeu, o raza de soare,
Si-atat!

Din viitor:
Cand voi fi mare
Vreau sa fiu un val,
Ce trece rapid, printr-un ocean,
Si-l nelinisteste.
As mai fi vrut sa fiu un vultur
Ce trece rapid printr-un albastru
Si-i tulbura intensul.
Insa, un val vreau sa fiu,
Agitat si fara grija,
Cu un singur tel...malul.

Din trecut:
Nu ma uitam nicicand,
Cu capul plecat, inainte,
As fi stiut oricand, oricum,
Ca nu voi parasi prezentul,
pana ce viitorul nu-mi va promite
O viata la fel ...ca-nainte.
As fi crezut atunci,
Ca-s o steluta mica, verde,
Ce-si pierde intreaga stralucire,
As fi crezut....si-atat!

Conteaza...

Cand amrgul se aliaza cu uitarea si noaptea, avara, goneste orice urma de raza a soarelui, uitata pe Pamant, atunci rasar sclipiri revarsate pe cer, abrambura, atatea stele cati oameni, atatia oameni cati ingeri....si stelele scliesc viu, avand sclipirea ochiului unui om care a fost orb, dar si-a recapatat vedera, a fost mort, dar a inviat....in a lor stralucire vesela, nelasand loc tristetii, amaraciunii si nesperanntei, in a lor stralucre vie, tanara, fara riduri sau peri alb, se zaresc nuante , nuante si atat. Sunt mii, sunt sute de nuante intr-o stea, intr-o singura sclipire, dintr-un infinit, pe cerul fara frontiere....atatea stele, atatea nuante, si totusi, fiecare nuanta are farmecul ei, cum fiecare stea are numele sau. Una se cheama Luceafar, altele formeaza Caleea Lactee, la fel e si cu nuantele, ca si cu oamenii. unii sunt ei, altii vor sa fie ei iar ceilalti incearca sa fie altii.Pana si stelele se copiaza....tind la sclipirea luceafarului, la ordinea din Calea Lactee, tind la nesatul clipelor dulci, inchinate lunii, nu?.....Cu totii avem in viata idealuri....

Este atat de important viitorul, incat adesea ne punem intrebarea:" Conteaza chiar atat de mult, ceea ce simti?"

Conteaza!!

Daca eu simt, acum, sa ma descarc pe tastatura, o fac. Daca simt, insa, sa rad de orice ma inconjoara, o fac. Chair daca simt ca vreau sa merg desculta, pe iarba verde, de iunie, o fac, chiar daca stiu bine, ca a doua zi, voi raci....

Conteaza cu adevarat, ceea ce simti! Un viitor de invidiat nu inseamna un trecut lipsit de sentimente! !! Viitorul exista, datorita trecutului!

Si viata noastra, seamana atat de bine cu a unei stea! Si oamenii seamana cu niste nuante nedeslusite...

Si inca o data: Conteaza! conteaza sa ai sclipirea unei stele, dar sa fii la fel de variat, ca o nunanta! Conteaza, sa simti, ca afara e zi, chiar daca e trecut de miezul noptii...

Catre....

Catre.....
Toate diminetile in care m-am simtit mai aproape de soare.
Toate serile in care m-am imbatat de culori.
Fiecare zi in care am auzit murmurul marilor.
Tine...care m-ai inspirat mereu,m-ai sustinut, m-ai comentat, mi-ai dat, ca prin minune, aripi, la gand, sa pot zbura printre cuvinte.

Carora le multumesc....

Cu lumina razelor mele.
Cu luciul culorilor mele.
Cu simplele mele cuvinte
Ce ma compun....

Si inca o data...

Le multumesc ca ma compun si ca exsita, tuturor celor care le-am dedicat 10 minute din viata mea. TU iti dai seama, adunate, cate minute ti-am dedicat tie, numai tie, din viata mea?

Si totusi....

Nu-mi pare rau....ba chiar ma bucur, ca existenta mea, are un scop!

Si le urez....

Toate cele bune, dar si cele rele, caci fara ele, nu le-am mai simti pe cele bune. Si inca ceva: sa simta raza de soare, culoarea intinata din curcubeu, murmurul nestatornic al marilor, puritatea albului ingeresc, ce ma compun pe mine, in componenta lor...
Mii de clipe impreuna, in visare!

In seara penultimei zile de Martie....

Mi-as dori sa scriu, in seara penultimei zile de martie, ceva. Orice.
Nu pot...
Nu vreau sa-ncep, ca de obicei. Poate, ca de-asta nu pot. Nu vreau sa-mi descriu gandurile, si totusi, asta fac! As fi inceput asa, candva, altadata:
""Un inger,astazi, imi va schimba destinul. Eu, voi fi alta, natura alta! De ce astazi? Nu-mi explic, dar astazi! Martie, mi-a soptit cu inteles, ca va pleca. Eu, i-am facut usor, cu mana. El, nu a mai privit inapoi, si totusi, a mai ramas pentru o zi si-o noapte jumatate.Statea cu spatele. ""
Si totusi, am inceput cumva. Nu mai stiu cum, dar se pare, ca am inceput...cumva! Acum, c-am inceput, as vrea sa-i spun, lui Martie, ceva:
"In tine, draga, m-am cunoscut mine;
Eram imbatata de parfum primavaratic
Fara alcool....
Eram adormita din adiere incete ale vantului
Fara somnifere....
Eram otravita de seninul cerului
Fara ceanura...
In tine, draga, m-am cunoscut pe mine;
Eram intr-o continua schimbare, ca marea
Ba mai agitata, ba mai plina de valuri, ba linistita.
Si mi-am propus sa-mi schimb si viata.
S-o fac mai sanatoasa, in tine, draga!
Sa-mi deschis ferestrele, sa-mi umplu camerele
Cu aerul tau proaspat, draga Martie....
....Dar acum pleci?"
Si totusi, n-am inceput cum as fi vrut. Si totusi, martie tot pleaca. Si totusi, o data cu penultima sa noapte, i-am spus tot! Tot!
Acum, vreau sa scriu ceva. Nu stiu ce...orice!

Cu putina magie....

Am un geam mereu deschis....
Mai am inca doua pe care le inchid noaptea,
Si inca alte mii, care le streg cand sunt curate
Cu o batista , uda,uscata sau cu mana.

Pe geamul mereu deschis, intra tot timpul pasari,
Care zboara unele, altele-si fac cuib.
Pe cele doua, intra o lumea intreaga,
De-a pururi, intreg orizontul, ce fuge departe,
Precum intr-o furtuna, vanturi desarte.
Mai am cateva mii ce sunt mereu curate
Or dechise, or inchise, da-s curate, prea curate;
Si sunt multe, trecatoare din vedere,
Pe care intra numai bucurii si tristeti
Sau poate doar, umbrele lor.

Mai am o calimara, cu cerneala albastra,
Din ce in ce mai putina, mai vasta...
In calimara, eu pun mereu cerneala,
Dar se consuma si acesta, ramanand tot acea putina,
Cerneala albastra....
Se varsa in oceane, in ceruri, sau in simple balti,
Murdareste natura toata, sau doar geamul vesnic deschis...
A carei pata de pe el, este eterna...
De murdareste pe cele curate, cerneala albastra,
Va murdari si batista, or mana, iar pata bizara,
Va fi uitata, si stearsa, si-ngropata in pamant,
Ca ultimul hot, sau ca acel sarac amarat

Cu putina magie , va intra si soarele, cu ale sale raze,
Pe-acele geamuri...nu vor mai fi pete de cerneala albastra.
Doar pasari si stele!
S-atat....

Zambet ironic.....timp fara baricade!

Un birjar , cu trasura albastra, ca cerul de albastra, s-a oprit in fata portii mele...mi s-a parut intai, ca il cunosc....mi s-a parut!! Avea mantie la fel de albastra precum trasura; palarie purpurie; pantofi de lac; un baston cerat, in mana; pantaloni, lungi, de stofa, negrii; caninul din stanga de aur;unghia de la aratator, data cu lac; buze vinete, de frig; ochii mici, de aceea nu le-am putut descoperi nu culoarea; sparancele dese, blonde,unite; barbia alungita, specifica personajelor negative din carti; o camasa aramie, cu nasturi cojiti, pe sub mantie;un ceas de piele veche, la mana (mi s-a parut ca secundaru-l nu-i mergea) ;si mai avea ceva....in mana stanga, tinea un ursulet de plus maron. Un om normal, nici contemporan, dar nici de epoca, intre varste, cu un dinte de aur si unghia aratatorului data cu lac, sa aiba un urs de plus, in mana....
Mi-au dat, efectiv, lacrimile!! Plangeam?! Asta numai stiu...probabil ca birjarul a crezut ca am cascat, caci abia iesisem din casa.Si....m-a strigat pe nume. Deci la mine venise!I-am raspuns simplu, cu un "da" categoric, asa mi-a venit, sau a fost impulsul de a raspunde, cand cineva te striga....oricum, am zis"da".Mi s-a parut ca a zambit ironic, apoi a plecat....de-atunci nu l-am mai vazut....el imi stia numele...eu ii stiam surasul ironic. Atat?! Ajungea...oricum, imaginea lui, imi vine in minte, asociata cu a ursuletului, el mi-a trezit tot interesul...au plecat amandoi, si nu s-au mai intors!!
De-atunci a trecut un an....un an, sau doar o ora? Oricum, de-atunci, nimic nou...pana astazi, la rasarit. Am iesit ca de obicei, sa vad cum apune luna...cum rasare soarele, si am vazut, in fata portii, in acelasi unghi, cu birjarul,un caine batran, foarte batran.Avea blana aproape neagra, cu fire albe, tot mai dese, de la timp; ii atarnau de la picioare si urechi, putina blana; avea ochii lasati, mici, aproape inchisi; urechi lungi; ungii tocite; mustati parlite; iar la jumatatea spatelui, avea o rana, vanata, si fara blana; n-avea zgarda... si mai avea ceva...un ursulet de plus maron, in gura , in loc de os.Era tot el! Era .... altadata, in mana unui birjar destul de cochet...acum este...in gura salivanda a unui caine jigarat. Cainele, in loc sa ma strige pe nume, iar eu sa-i raspund categoric"da", mi-a suras, doar, ironic, si a plecat....si dus a fost!
Apoi, am vazut ursuletul in toate noptile cu vise....in toate clipele libere....in toate orele de desen, civica, istorie sau geografie...in toate cladirile, in toate gunoaiele, in toate diamantele...peste tot!!
L-am intalnit apoi, "raspoimaine", singur, la poarta. Nu imbatranise, poate ca de aia secundarul birjarului nu mergea si cainele nu avea zgarda....am intins bratul sa-l iau,si brusc, ursuletul mi-a zambit ironic. Am restras mana, si un vant puternic s-a ivit. L-a luat, probabil, si pe el.De-as fi avut curajul! Daca nu mi-as fi retras mana!!
De-atunci, la fiecare furtuna, stau in centrul pamantului. Poate uraganul ma va duce la urs. Poate uraganul imi va aduce ursul...

Astazi....

Ce va fi, astazi....

Astazi, ma voi juca cu raze eterne de luna plina
Imi voi toci in varf, pardesiul gri,
Si voi astepta cu grija si rabdare,
Un nou inceput, va rasari....
Mi-e teama totusi, de ceva aparte
Ce ma desparte de ingeri siderali
Si de coardele harpelor lor, atat de sonore!
Mi-e teama, ca atunci cand un val de lumina
Peste chipu-mi sa mi se reverse
Eu am sa tip, si are sa plece lumina....si dusa va fi!
Astazi, dupa ce soarele va rasari
Dupa ce-l cant in toate cantecele
Dupa ce-l caut, in toate baltile,
Astazi, il voi imbratisa cald, daruidu-i
Mirosul pamantesc, de crizantema .
Poate asa, sau poate altfel, il voi indupleca
Si lumina mi-o va lasa, pentru totdeauna!

Ce a fost, astazi....

Astazi, luna a disparut in freamate
Fara s-o vad, cu-nchipuri desarte
A disparut, probabil, de cu seara, ca falnicului
Soare, loc sa-i faca, printre astre si zambete
Eu,m-am trezit c-am cu puterea gandului
De dorul soarelui....
Credeam, candva, c-am sa tip la atingerea luminii sale
Credeam candva, mici nerozii!!
Am inceput sa rad , cand a luminii zale
Mi-o incheie incet, pe gat, pe fata.....
Credeam candva, ca voi reactiona cu urlete,
Credeam candva, mici nerozii!
Ii pregatisem, insa, si un dar, o imbratisare calda
Purtand parfumul, zambilei purpurii.
In schimb, acum, ca a trecut, i-am oferit un zambet
Larg si majestuos, din suflet,exact ca asta vara,
Cand ne jucam ca doi copii,
El de acolo, eu de aici....

Leapsa, primita de la Lorelei....

Sa zicem ca incepem cu inceputul:

Principala trasatura a caracterului meu: ma regasesc pe deplin in "mine".
Calitatea pe care o prefer la un barbat:nu sunt experimentata...sinceritatea?!
Calitatea pe care o prefer la o femeie:sa nu minta...pentru ce atata minciuna in lumea asta?
Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei:ca exista!
Principalul meu defect: "vocea poporului", care imi creeaza prea multe, poate....
Ocupatia mea preferata:sa visez cu ochii deschisisi, sa stau in caldura SOarelui, sa privesc curcubeul....
Visul meu de fericire:sa ma trezesc intr-o dimineata, langa soare, la rasarit.Sa ne jucam pana tarziu, cu toate constelatiile si razele. Seara, sa cobor, iar dimineata urmatoare, sa-mi amintesc totul, la trecut!
Care ar fi cea mai mare nefericire a mea:sa nu existe vise, culori si soare....
Ce-aţi vrea sa fiti?O raza rupta din soare!!
Tara in care-as vrea sa traiesc: De pe Pamant?! C-am greu...ar trebui sa ma renasc in fiecare tara, si-abia atunci, imi voi alege. Pana atunci, raman Aici.
Culoarea preferata:toate!!
Floarea preferata: cea care stiu ca a inflorit, deoarece am trecut pe langa ea:x
Pasarea preferata: Rata...simpla si totusi grea de inteles!
Scriitorii preferati: Cella Serghi, I.Teodoreanu, altii nu-mi mai vin in minte, oricum, mai multi.
Poetii mei preferati: Nichita Stanescu,Lucian Blaga, Mihai Eminescu...
Eroul meu preferat: Paris
Eroina mea preferata:Elena...sunt eroi?
Compozitorii preferati: Mozart?!
Pictorii preferati:Raffael
Eroii din viaţa reala:Oricine ma intelege....
Eroinele din istorie:Nu stiu....
Bautura si mancarea preferate:apa( e singura care-mi tine de sete) si prajitura cu bezea si crema buna:)
Numele preferat: Anilei:)
Ce detest cel mai mult: sa fiu mnintita!
Personajele istorice pe care le detest cel mai mult:Becali...( cine stie de Menelaos si cine stie de Becali?.....raspus corect, deci..!!!)
Fapta militara pe care-o admir cel mai mult: militara?admir sacrificiile unora pentru credinta. Militara, nu stiu...
Darul natural pe care-as vrea sa-l am:sa ma pot intoarce oricand in trecut. apoi, sa fie totul perfect!
Cum as vrea sa mor:tarziu, daca se poate niciodata..."cum"?!nu! nu as vrea sa mor in niciun fel!!
Starea de spirit actuala:bucurie...daca as fi trista, cum sa mai rasarI Soarele?
Greseli care-mi inspira cea mai multa indulgenta:emotia
Deviza mea:1." Indata ce descopar perfectionismul, il voi darui si altora."
2."Daca nu inerci, nu vei castiga!"

Astazi, m-am nascut din soare...

Stii cat timp a trecut de cand nu m-am mai nascut? Atat incat, lacrimi fiebinti, pe obraji reci sa-mi curga.
Dar au trecut si-acele lacrimi...caci astazi m-am nascut din Soare! Si pe tine te-am vazut...erai un om printre oameni, cu un suflet printre suflete. Dar eu te-am vazut, caci m-am uitat in intreaga multime, sa te vad, pe tine!DE nu te indentifici, cel pe care Eu, pretendentul Soarelui te-am vazut, iti dau un indiciu...ai simtit si tu, miros de primavara! Ai tras avar in piept, sa fie al tau, tot mirosul! Mirosea, a liliac! A liliac roz-bobon, pecum o acadea cumparata cu bani primiti! De ce liliac? De ce nu tei, sau lalea? Fiindca asa miroase primavara, intens a liliac!
Astazi, m-am nascut, din soare!As fi vrut sa ma acopere un nor liliachiu, dar soarele a vrut sa ma arate tuturor. Si tie! Si-am auzit, acolo sus, in vazul tuturor, soapta ta. Imi cereai sa-ti spun ceva despre mine. Ce voiai sa-ti spun? Ca astzi am desenat flori roz pe caieul de istorie?Ca am alergat dupa fluturi in ora de matematica? Ca m-am jucat cu cateva raze de soare, in ora de Fizica, la lectia cu vectori?Ca la molecula, la chimie, am sarit bucuroasa, pana la ultimul nor, vazand ca nu mai bate vantul? Ce vrei sa-ti spun? Ce te-ar interesa? Ca in prima dimineata din primavara, am alergat , in pijamale, si papuci de casa, sa vad daca au inflorit ghioceii? Sau cum a ras de mine o garoafa, ca m-am imbujorat? Asta am facut eu, astazi, in prima zi, a existentei mele! M-am nascut din Soare, m-am pogorat pe Pamant, sa adulmec parfum primavareatec, liliachiu, apoi m-am urcat din nou, spre apus....

O invitatie de a nu fi intelept!!

Am lucrat astazi, toata ziua, la un sirag de efemeritati. Se facea ca ploua, undeva pe coala mea, ca tuna din ochi un cal salbatic , undeva la marginea colii. Astazi, toata ziua, a plouat cu lucruri desarte.Incomprehensibilul se afla pe foaia mea. Si atat. Nu aveam voie sa deschid nici ochii. Scriam mecanic. Cu pixul pe foaie, destingeam litere marunte, delicate.Maine, toata ziua, voi cauta sa pestrez efemeritatile, in buzunarul stang al hainei de blana de vulpe, a mamei mele..Ieri, toata ziua, am traversat cerul cu o singura privire, fulgeratoare...Candva, in luna a treia din vara, la anul, poate voi gasi capatul vesniciei, te invit cu mine....


PS:Te invit la un suc natural de cirese amari...vii? Te cheama din departari ecoul meu...il auzi? Fugi, distrus, de amintirea zilei trecute...ajungi?Poti veni? Poti auzi? Poti ajunge? DE nu, iti voi trimite o scrisoare lunga, ce nu o vei putea termina de citit intr-o viata. Atunci, voi stii sigur ca traiesti de doua ori, si vei veni, ve auzi si vei ajunge...Daca ti se pare, ca acesta invitatie e infantila ori neserioasa, ori ca textul de mai sus e doar o introducere,atunci, nu-mi va pasa de tine, sa nu mai vi, ca nu te mai astept...inseamna ca esti un "intelept" si afla, ca am un vis, ce nu poate fi tradus in mintea logicilor sau a inteleptilor!! Eu nu le cer sfaturi, sau ajutorul, sunt intelepti , si atat! Ii admir? Tot atat cat ma-nteleg si ei, pe mine. Daca nu ma intelegi, daca esti un intelept, intersecteaza-ti drumul cu o pasare calatoare, si asa va mai disparea un intelept, de pe Pamant...daca nu stii sa urci pe pasare, atunci vei fi intr-adevar un intelept. Inteleptii sunt intotdeauna"cu picioarele pe pamant"...

Astazi am facut schimb de priviri cu fericirea

Astazi, am facut schimb de priviri cu o nestatornica si molipsitoare fericire. Afara ploua, iar eu, stateam ascunsa-n casa, sub acoperisul ud, rece...un zambet trist, a luptat din greu sa-mi domine chipul luminat de Soare.Nu se putea, deoarece fericirea avea o aura astazi. Coincidea cu o ploaie nebuna, dar nu conta, atunci cand o simt, isvoraste din cel mai intunecat coltisor al inimii si face kilometrii de acolo, sa-mi ajunga pana in ochi, in sclipirile sprintene din ei.Si e de neoprit; alearga si se joaca pe chipul meu, nedandu-i pace, macar o clipa.Cum ar fi putut izbuti zambetul trist, sa apara? Prin farmece, vrajitorii? Si totusi, nu a ajuns nici acum..sta ascuns intr-un ungher departe, departe de mine se de fericirea mea.Motivul a zburat in cer, pe aripa ingerului, ce a plecat de cu seara, inapoi in oceanul de albastru, cufundat in scantei de intuneric.
Sa revenim la fericire...ce este ea? O stare de spirit, care incolteste oricand si se usuca oricum...cat de usor, asa de repede, sau greu...e intocmai o enigma din infinitul care nu sunt dezlegate pe Pamant. De ce incolteste fericirea, cand nu trebuie? Cine-i pune apa, atunci cand sunt trista?Si niciodata nu a dat de inteles, ca apare atunci cand trebuie sau e nevoie...nu-i pasa ei, daca afara e innorat, sau ploua.Ea vrea sa vina, si vine!
Atunci cand o simt, cum mi se revarsa in tot trupul, am nevoie de o melancolie acuta, ca sa simt contrastul puternic intre eu si mine...
Asa se face primavara, in sufletu-mi, chiar daca afara ploua, cu picuri triste si nestapanite.Asa se lumineaza intregul suflet, precum Raiul...asa si cea mai mica indoiala, devine muzica de inger.
Si cum spuneam, astazi am facut schimb de priviri cu fericirea!

Si-mi va sclipi din nou

Stii, era o vara. Asta-vara...atunci i-am spus prima data secretul meu. I l-am spus lunii. Speram ca nu ma va da de gol.Speram, ca intr-o zi,voi aparea insotita de aplauze si lumini zdruncinatoare, pe o scena fantezista, in care luna, din departari, imi va face cu ochiul, amintindu-si de vara in care mi-a fagaduit ca nu-l va spune nimanui, si va zambi lin...
Stii, erau doar ganduri, si fagaduieli uitate, i-am spus secretul vietii mele,iar ea l-a privit cu nepasare. Mi-a fagaduit, atunci, cu coada ochiului intoarsa spre vesnicul Luceafar. Aveau un limbaj al alor. Eu nu-l stiam, dar mai tarziu, la-m aflat, nu mi-a fost greu, dar nici usor.Ii spusesem ceva ce nimeni nu stia..un secret numai al nostru. Intreaga lume mi se parea formata din luna si secret. Secretul meu, lumina Lui, fagaduiala Ei.Cand i-am spus, peste inima mi s-a revarsat un rau de lacrimi fierbinti. Atunci, credeam ca-s fericire. Acum, stiu c-au fost durere.Nu cunosteam asemenea avalanse de sentimente, decat atunci cand lumina Lui mi se revasra pe chip...erau dese, dar neintelese! Si m-am culcat, in seara aceea, linistita, vazand luna, precum o fata morgana in desert se arata, printre pleoape aproape inchise. Am visat in noaptea aceea luna, cum s-a uitat pe furis la Luceafar. Dimineata urmatoare, mi-a aparut in fata caldura si lumina lui...am uiat tot si toate, visele, Luceferii, Luna...eram noi doi, eu si Soarele.
Aflasem ce inseamna dragoste:cand el apare, intregul suflet mi se umple de fericire, iar iarna il astept nu nerabdare. Simt, cum apare la rasarit, numai pentru mine,cum ma face sa tresar cand ma mangaie cu o raza...apoi dispare la amurg, sa dorm eu bine, fara grija lui.
Eu, i-am spus lunii, ca-l iubesc. Ea mi-a fagaduit ca nu va spune nimanui, caci lumea ma va considera nebuna, si nu voi mai fi inteleasa nici de stele. Eu, i-am descris dorinta mea, de a aparea cu Soarele pe chip, in miezul zilei,, intr-o zi fara numar si seaman.
Stii, acum insa, m-a tradat!! I-a spus unui nor de iubirea noastra imposibila, si totusi puerila.Cu invidie, sau mandrie, nu stiu cum i-a spus, dar de atunci, eu, seara, nu o mai vad,pe geamul meu. Nici daca ies afar nu o vad. Sta ascunsa dupa un mar uscat, si nu vrea probabil sa recunoasca ca i-a spus! Si norul acela, plin de invidie, il ascunde de un anotimp jumatate ...nu-l mai simt, nicidecum, e ascuns departe, dupa un nor gros...el imi duce dorul, eu tanjesc dupa amintirea lui. Pentru ce? Pentru o clipa, in care luna, s-a uiat cu coada ochiului, la Luceafar.
Si stii care e cel mai mare regret al meu? Gandul ca poate nu-l voi mai simti niciodata, si inca, nu am reusit sa-l vad. Radiaza prea tare de bucurie cand incerc sa-l privesc...si-atunci lumina sa devine insuportabila!! Si totusi, el mi-a trimis, cu greu, printre puful norului, o rasa translucida, rupta din EL!
Si amintirea noastra va fi razbunata! Si luna va plati!Am trimis , asta-toamna, niste pasari in cautarea lui. Acum, in primavara aceasta, mi-au promis ca-l vor aduce. Si-mi va sclipi din nou, la geam, ca in diminetile lungi, dinaintea luinii...

Jurnal de viata:risipitor de amintiri

Astazi, m-am hotarat sa vorbesc cu tine.Doar cu tine!Sa uitam de tot ce a fost, ca asa-i in viata, un insipid,incolor si incontestabil amanunt nesemnificatf, cu imagini efervescente, curgatoare ca Mediterana... Stii cine sunt eu??Stii?Acum, tu ma cunosti atat de bine, imi stii gandurile pe care eu nu le-am stiut pana acum, imi intri in intimitate si iesi cu fruntea sus, inseamna ca esti special...vorbesc acum, doar cu tine!Asa e in viata...mai stii cand voiam neaparat sa ajung la norul meu?Mai stii tot ce ti-am spus? Eu nu...nu-mi pasa, astazi, totul s-a schimbat, fiindca intreaga mea viata este un jurnal...sa-ti spun un secret: acolo, in jurnal, mereu scriu cu o alta culoare, poate candva, vei intelege de ce.Si viata mea, are un scop, un ideal si mai multe vise.Ea se compune din universul enigmatic si soarele, pe care il iubesc!! Si-atat! Amintirile, sunt facute sa se uite, sa treca! Intotdeuna, pe unde am trecut, am lasat neghina, sa mai ramana ceva in urma mea, dar acum, astzi, mi-am trimis sufletul sa arunce neghina la pasari, in neant. Tu, sa nu mai intelegi gresit. Nu vreau sa uit de amintiri..vreau dor sa le risipesc in spatiu, ca nu se stie, daca va mai trebui vreodata sa le adun din nou.Si cum spuneam, astazi voi vorbi numai cu tine! - Te-ai trezit bine? Ai mancat? Ti-ai baut ceaiul cat mai era cald? Ti-ai facut temele corect, caci eu nu mai am timp sa ti le verific...am auzit, din guri rele, ca intr-o seara ai omis sa asculti cum rad stelele...cum ai indraznit? Nu te-am invatat eu bine?Ah, dar iarta-ma, numai eu sunt de vina, am pomenit de amintiri, am auzit atunci, demult, ieri.....Ai grija, ca pe noptiera ta e pusa o scrisoare...sa nu omiti sa o citesti. Sa-mi spui si mie, ce ti-am scris, caci nevoind sa ma reintorc la amintiri, am uitat! Sa-mi spui si mie ce te-am rugat, ca sa-ti spun apoi ca nu mai e valabil. Daca ti-e dor de mine, sau vrei sa facem cunostinta, te astept...