luni, 30 noiembrie 2009

Ca in Romania...

Turul 1:
Basescu tine-n brate tara,
Becali vine cu mioara,
Pe Vadim il fura toti,
Iar romanii stau ca morti.
Antonescu ne vrea bine,
Geoana intra-n Uiniune,
Toti se lauda de pica,
Pana mai beau cate-o tuica.

Turul 2:
Peste tara, un razboi
In fruntea caruia stau doi.

Mai bine era cu Ceausescu
Decat sa vanda voturi Antonescu.
Geoana, o data pe an,
Il uraste pe Traian,
Cand se afla la putere,
Minciunile ii sunt o miere.
Noi nu mergem nici la vot,
Hai macar sa pierdem tot;
Ca bine ne mai sta noua,
Sa va dam bani numai voua!

duminică, 29 noiembrie 2009

Da-mi aripi !


Da-mi aripi de inger sa ajung la cer
Sa pot calatori prin timpul efemer.
Da-mi libertate sa iti multumesc
Pentru fala, pe care o iubesc;


Imi plangi de mila, la fereastra-namurg

Eu iti vars lacrimi desarte pe pamant.

Intoteauna, m-am simtit ca un fulg
In grija nimanui, in vant!

Da-mi intelepciune, sa gandesc pentru toti,
Da-mi glas, sa ma fac auzita,

Caci oamenii , cu totii, infranti,
Sunt neajutorati, intr-o lume aiurita!


Cuvinte sunt multe, iar tu esti unul,
Si asculta-mi doar soapta sonora
Care-ti va spune, nu doua, nu unul
Din cuvintele mari, din literatura!

vineri, 27 noiembrie 2009

Imbratisarea calda

Nu pot...nu mai pot! Tanjesc dupa amintirea ei, dupa trupul plin de sange, al cireselor, al capsunelor, al fragilor....plang dupa ea, numai dupa ea! M-a parasit, numai am pe nimeni, pe absolut nimeni, decat un amurg, care-mi zambeste trist, care se uita cu ochi inlacrimati, ca ai mei, la mine.... si fuge, se pierde in lacrimi, in caleea lactee.
Zambesc luceafarului, zambesc lunii, pe geam...nu mai stau pe iarba verde, proaspata, a verii, ci in patul meu neschimbat, luna, nici nu mai ma vede, nici nu se mai uita, macar, la mine, intoarce chipul, lumina. Greierii nu mai canta langa mine, si-au luat mandolina si au plecat, m-au parasit si ei, si vara !
Dar marea? Nu-i mai aud glasul, care altadata ma chema la ea, in imbratisarea-i calda, si priveam impreuna rasaritul soarelui, apusul lui...si nu ne desparteam, decat o clipa, o clipa efemera, in care somnul ma fura...visam, tot marea, tot valurile ei pline de pasiune, de ocrotire.Ne intalneam iar, priveam curcubeul si urmaream constelatii, tot nu ne
desparteam! Acum, nu-i mai aud decat soaptele indepartate, care ma cheama, cu groaza, cu mila, cu nesiguranta...vocea-i stinsa, de frig, de foame, foame de trupul meu, frig de imbratisarea noastra....marea! Valurile ei crude, nemiloase, care ma ocroteau, numai pe mine, pe prietena lor fidela, nu ajung pana la mine, nu mai ma uda la picioare, nu mai lasa in urma lor nisip fin, ud. S-a stins, in eternitate, ca jarul din vatra, stins, nu mai arde focul, numai vegheaza asupra trupului meu nimeni, nimic, nici marea numai arde, in soare, in amurg, in rasarit. Cerul nu mai e albastru, ca marea, acum s-antunecat, ca fereastra mea, ca inima mea, e cenusiu, e negru, nemaicontrastand cu marea, cu infinitul, cu absolutul. Nisipul ud imi cheama talpile, sa-l incalzeasca, sa-l ocroteasca, sa-l ingrijeasca, sub care apa, caldura, frigul nu mai puteau intra, nici strecura. Talpile mele calde, goale, acum tremura, dardaie, in fata toamnei, calcand pe lacrimile pomilor.Nu le place, fosnesc!
Adierea vantului, lina, nu-mi mai flutura usor parul, nu-mi mai improspateaza trupul, marea, cerul.Inima-mi bate neincetat la auzirea unui vuiet, ca al marii. Ploua. Voiam sa stau in ploaie, sa-mi amintesc de vara, de mare, dar apa ploii era rece, nu ca a marii, calda.Nu ma primea cu caldura, nu ma imbratisa cu drag, ca marea....Si totusi, marea e alaturi de mine, de sufletul meu ratacit, inca, printre valurile ei, e aici, cu mine, in mine!

joi, 26 noiembrie 2009

Intrebari...raspunsuri...adevaruri

NU! Nu vreau, nu cred, nu vreau sa cred, nu trebuie sa cred!
EU? Numai eu, de ce eu, ce am facut eu?
SIGUR. Sigur se poate, sigur niciodata, dat pururea intotdeauna, sigur.
POATE... voi intelege, poate va fi un nou inceput, poate...

Confuzie.Nu se poate! Chiar asa? Of....
Uneori, tare ne mai doare adevarul, si vrem sa scapam de el, dar nu putem, s-a infiripat in sufletul nostru, pe nesimtite.
Alteori, tare ne mai doare minciuna, fiindca si ea este un adevar, un adevar despre persoana draga noua, care ne doare, mai tare decat fapta in sine...minciuna!
Ne punem, cateodata, intrebari inutile, gasim raspunsuri mai inutile, mai banale, exclamam lucruri marunte, ne gandim la lucruri simple.
De ce, oare, ne intereseaza cele mai marunte obiecte, suntem curiosi, de ce ,oare, exista curiozitatea, emotia, cine o fi spus prima data o miciuna si cine o fi descoperit adevarul?
Ma gandesc la fiecare apus si rasarit de soare la asemenea intrebari, ma gandesc la oameni, in general, la adevaruri despre ei!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Timpul

Simt, atat de intens, cum pamantul se invarteste cu mine, ma ameteste, ca pe un om care a baut peste masura. Cand ma uit la albastrul cer, amestesc din senin, neputandu-ma controla... uneori chiar cad, cad in bratele necunoscutului si privesc in sus, fara sa am o tinta, ca o pasare, ce priveste in jos, spre sol, in timpul zborului, fara sa priveasca fix un om.
Sunt, uneori, atat de singura, cum e si luna fara stele si soarele fara razele lui sempiterme.Tuturor cred ca ni se intampla sa simtim cum pamantul se invarteste cu noi....dar sa nu putem face nimic, absolut nimic, doar sa speram, ca intr-o zi, pamantul se va linisti, iar noi nu vom mai fi ametiti!
Sa stea timpul pe loc, numai un minut, sa rezolv multe probleme, sa-mi revin din ameteala, sa nu mai fiu confuza...doar un minut. Ce timp necrutator si dur, atat de crud, si totusi, daca se opreste pamantul din ritualul sau zilnic, daca imi face voia? Ce are sa se intample? Uneori, ma tem de raspuns, alteori imi doresc din toata inima sa-l aflu, acum insa ma tem de el!

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Amintirea verii

Astazi, toata ziua, m-am certat cu natura. Ploua. Eram foarte nervoasa, si voiam sa ma razbun, sa ma razbun pe ploaie, inchinand un imn soarelui.Inca ploua. Eu scriam grabita, si, iesind cu capul gol printre picurile triste ale cerului, am citit o pagina din jurnalul meu de poezii.Doar o pagina, a fost de ajuns...
Ploaia a incetat, dar copacii, erau prea dezbracati, poate vor raci imbolnavindu-ma si pe mine, dar nu i-am putut convinge sa se imbrace la loc.....la fel si florile, mai au doar o frunza. Altele niciuna. Datorita incapatanarii copacilor, au plecat cele mai bune prietene ale mele, au plecat pasarile, poate departe, poate aproape, dar nu mai sunt langa mine! Totul e de prisos, natura-mi pare o piatra, care incearca din rasputeri sa vorbeasca. Nu poate!

Lumina, nu mai straluceste in intuneric, zambetul nu-mi mai inunda chipul, lacrimile curg siroaie, pe obrajii mei si ai naturii.Totul plange. Valul de lacrimi a stins si focul soarelui,l-a stins poate pentru o clipa, sau pentru totdeauna. Si daca trece? Daca imi fac griji degeaba? Ce bine ar fi! Ah, cat de bine!
Tacerea triumfa. Cad pe ganduri.Rad, fara vointa-mi, rad, trista cum sunt, cu urme ale lacrimilor care pana acum au curs neincetat, rad, ca un om fericit din totdeauna, ca vara... Poate ca mi-am amintit de prietenia mea de asta- vara cu ea, cu vara. Radeam impreuna, scriam imnuri ale soarelui, ale caldurii, ale focului, scriam si radeam mereu, asta-vara, atunci...Din ce acele ceasornicul din camera mea scot un zgomt firav, 'tic-tac' , vara se indeparteaza tot mai mult, ata de mult, incat imi este frica sa nu uite cararea, pe care a presarat seminte de fericire. Si daca o uita? Ce voi face, niciodata oare, nu voi mai rade? Acum rad, dar nu e vara, rad cu amintirea verii, dar cu toamna ma intristez, iar cu iarna plang....tanjesc dupa vara!
Culori se amesteca in fata mea, ca intr-un tablou valoros, ce capteza priviri, se formeaza nuante, toamna canta, canta la pian, atat de melancolic, de nostalgic. Vara canta la harfa, o ascultam cu drag, cu patima, ma uimea, voiam sa am o harfa numai a mea, dar pian nu vreau sa am, nu-mi trebuie pian, daca am harfa....
Vara m-a iubit atat de mult, incat, inainte sa vina din nou, imi va trimite, ca anul trecut, multe flori parfumate, va intineri natura, va face o primavara. E toamna, se aude pianul, copacii goi se uita la mine, ma privesc, florile cu cate o frunza se pleaca spre pamant, fac rugaciunea, in gandul meu nu se mai aude decat harfa...

joi, 12 noiembrie 2009

Autoportret


Cat de mult imi doresc sa fiu ca altii, asa, sa nu-mi pese de nimic, sa fac ce vreau si sa nu-i bag in seama pe cei din jur....dar nu pot, adica, cum sa pot? Sa nu ma supar eu de orice nimic si sa nu ma enerveze chiar si cea mai mica musca, ah, nu se poate, sunt prea ocupata sa oberv totul, sa vad cat mai mult dintr-o data, sa rad oricand, oricum, dar sa ma intristez tot atat de repede. M-am suparat, m-am suparat pe mine, pe gandirea mea infantila, vreau sa ma schimb, trebuie sa ma schimb!
Ma gandesc deja la viitor, am planuri mari, iar eu sunt mica, tocmai de aceea, omit lucrurile marunte, care imi doresc, de fapt, sa ma caracterizeze. Am, cel putin, o calitate, ma pricep la desen, nu mult, dar ma pricep si in melancolia care m-a cuprins, nu pot face altceva decat sa fac un autoportret. Incep cu sprancenele, ca de obicei, apoi fac ochii, nasul, gura imi iese foarte mica, dar nu o pot modifica si ma apuc de conturul fetei. Fac parul, c-am lung pentru fata, dar asa il fac eu in general, si dupa cateva mici retusuri, autoportretul e gata. E singurul lucru de care sunt multumita in clipa aceasta, singura realizare din minutul asta, primul meu desen, avand model doar o imagine din oglinda..... sunt fericita.... nu mai vreau sa fiu ca altii, trebuie sa ma straduiesc sa fiu ca mine!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

joi, 5 noiembrie 2009

O, ramai...

" O,ramai, ramai la mine
Te urasc atat de mult,
Ale tale prostii toate
Numai eu stiu sa le-ntrec.

In al zilei intuneric,

Tu te vezi ca pe un print...
Ce se uita-adanc in creier
Cu ochi negri si goliti;

Si printre oameni din valuri,
Prin miscarea mainii-ntregi,
Eu te fac sa crezi in taina
Ca ai picioare de cerb.

Eu te vad foarte uimita,
Cum te balbai de domol,
In a lustrei stralucire
Intinzand creierul gol.

Si privind in lustra plina,
Egrasia din pereti
Varul vrand sa cada-n clipa
Cand vopseaua sta pe veacuri."

Astfel zise lin prostuta,
Bani asupra-mi clatinand,
Suieram l-a ei chemare
S-am intins mana razand.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-i gasi eu nu mai pot...
Unde esti acum ,bacnoto,
Cu valoarea ta cu tot!

La scoala...

La scoala, "Anilei" este profesora si prezinta versurile:

" Il prea slavesc pe modelul meu de viata
Imi dedic intreaga performanta, numai carierei
Aflu prea multe, deodata...

NU pot ramane indiferenta, si totusi
Cuvintele mele se pierd in eternitate..."

- Cat talent, cata cinste se afla in poetul acestei contemplari, cu folosirea cuvintelor frumoase,ma ingheata toata... doamna profesora, aveti un talent , de a ne face sa ne simtim ca prostii....comenteza o fata din clasa versurile.
- Tudorico, cum iti permiti? Ti-ai c-am luat lumea in cap, da-o jos...pai ce, doar nu e palarie!
-Scuzati, nu o sa se mai repete pana ora urmatoare, promit!
-Fetito, tu esti varza la creierii capului? Sunt profesoara ta....nu promite in fata mea, dute dupa catedra, macar o sa promiti in spatele meu!
-Dar, nu se poate, ca am prea mult respect sa mint catedra in fata...
-Adica fata de mine nu ai respect.....rusine, treci in colt!
-Clasa noatra este rotunda, scuzati doamna, raspund ceilalti colegi.
-Credeti ca
eu nu stiam? Haideti, nu mai taiati frunza la caini!
-Doamna, e iarna, de unde sa luam frunze?
-MA enervati, si daca ma enervez.....fac urat.......! LINISTE, am spus...
-NU ati spus doamna!
-Gata, va pun 3!
-Dar eu nu am vorbit, raspunse un elev timid.
-Inseamna ca nu ai fost activ la ore...iti pun 2! Aprindeti lumina, ca nu vad sa trec treiurile!

-.....aaa, pai....ne-a taiat-o...
-Bai, credeti ca eu nu stiu ca nimeni nu are voie in scoala cu foarfeca? Vad si fara lumina.... dati-mi un pix!
-E criza, nu mai avem nici noi!
-Pai voi cu ce scrieti? intreba profesoara nervoasa.
-Cine a zis ca scriem?
-Aveti dreptate, daca nu aveti pix, dar haine cum va luati?
-Hainele ne ajuta cu ceva....dar pixul?
-Aveti noroc, ca e sedinta in cancelarie...dar de 3 nu scapati!
-La departata vedere doamna si insucces la sedinta!
Asa se petrece o ora, cand profesorul nu asculta de elevi....



marți, 3 noiembrie 2009

Prezentare

M-am prezntat cu multa stima unui cetatean, pe care il interesa in mod deosebit numele meu.
-Eu sunt "Anilei" , dumneata? l-am intrebat pe cetateanul cu pricina.
Nu mi-a raspuns, s-a intors, s-a aplecat, apoi mi-a spus:
-Va cunosc de undeva, doamna....
-Domnisoara.....!
-Da doamna, cum spuneti, va cunosc, de la cinema...
-In oras nu avem cinema...l-am intrerupt plictisita.
-Atunci va confund? Peste putina...si daca totusi.....nu, nu .... sunteti vopsita, ca va stiu bolnda?
-Am fost vopsita mov si acum sunt verde.....domnule, terminati, nu ma cunosteti, sunt sigura!
-Atunci sa facem cunostinta....
-Ma numesc "Anilei" , sunt eleva, stau in Arges si nu ar trebui sa vorbesc cu stainii...
-Atunci, de asta va cunosc, incantat, la revedere!
- De unde?.......si dumneavoastra?..........dar a plecat......cu totii ne pierdem astfel cate putin timp in viata, in zadar, cel putin, m-am odihnit, ca mersesem destul de mult.



duminică, 1 noiembrie 2009

Inceputul

Fiecare picatura de ploaie rece imi ajungea la suflet, glasul imi tremura destul de jenant, dar nimic nu conta atunci decat sa-mi pot stapanii emotiile care ma cuprindeau. Pentru prima data , se petrecea o schimbare in mine...in sufletul meu de toamna tarzie. Totul parea efemer, dar totodata infinit, lumea parand a fi ceva sideral, bizar, totul se schimbase, nimic nu mai era la fel...era un inceput. Sufletul meu infantil nu realiza puterea unui inceput, inceputul de alta data parand sempiterm, rasunand in mintea-mi zapacita, stopand gandirea obiectiva.
Eu eram, tot eu, cea de alta data, care credea ca poate ajunge la stele intr-o noapte, cu ajutorul unei raze de soare, cea care poate sa viseze cu ochii deschisi, care crede in toate visele sale, doar ca acum eram ceva mai atenta in jur, era un inceput pentru mine, chiar daca afara era toamna tarzie si nu un inceput de iarna.
Intotdeauna mi-am dorit sa se petreaca o schimbare cu mine, si cand mi s-a indeplinit dorinta, brusc lacrimi mi-au inundat privirea, dar le-am alungat cu ajutorul unui zambet larg, de lunga durata, pentru prima data, pentru inceput ma simteam mai mare, dar nu ingrozitor de mare, eram un om matur, dar nu destul de matur.... pentru prima data creasem ceva cu mana mea, creasem un blog.