Imbratisarea calda

Nu pot...nu mai pot! Tanjesc dupa amintirea ei, dupa trupul plin de sange, al cireselor, al capsunelor, al fragilor....plang dupa ea, numai dupa ea! M-a parasit, numai am pe nimeni, pe absolut nimeni, decat un amurg, care-mi zambeste trist, care se uita cu ochi inlacrimati, ca ai mei, la mine.... si fuge, se pierde in lacrimi, in caleea lactee.
Zambesc luceafarului, zambesc lunii, pe geam...nu mai stau pe iarba verde, proaspata, a verii, ci in patul meu neschimbat, luna, nici nu mai ma vede, nici nu se mai uita, macar, la mine, intoarce chipul, lumina. Greierii nu mai canta langa mine, si-au luat mandolina si au plecat, m-au parasit si ei, si vara !
Dar marea? Nu-i mai aud glasul, care altadata ma chema la ea, in imbratisarea-i calda, si priveam impreuna rasaritul soarelui, apusul lui...si nu ne desparteam, decat o clipa, o clipa efemera, in care somnul ma fura...visam, tot marea, tot valurile ei pline de pasiune, de ocrotire.Ne intalneam iar, priveam curcubeul si urmaream constelatii, tot nu ne desparteam! Acum, nu-i mai aud decat soaptele indepartate, care ma cheama, cu groaza, cu mila, cu nesiguranta...vocea-i stinsa, de frig, de foame, foame de trupul meu, frig de imbratisarea noastra....marea! Valurile ei crude, nemiloase, care ma ocroteau, numai pe mine, pe prietena lor fidela, nu ajung pana la mine, nu mai ma uda la picioare, nu mai lasa in urma lor nisip fin, ud. S-a stins, in eternitate, ca jarul din vatra, stins, nu mai arde focul, numai vegheaza asupra trupului meu nimeni, nimic, nici marea numai arde, in soare, in amurg, in rasarit. Cerul nu mai e albastru, ca marea, acum s-antunecat, ca fereastra mea, ca inima mea, e cenusiu, e negru, nemaicontrastand cu marea, cu infinitul, cu absolutul. Nisipul ud imi cheama talpile, sa-l incalzeasca, sa-l ocroteasca, sa-l ingrijeasca, sub care apa, caldura, frigul nu mai puteau intra, nici strecura. Talpile mele calde, goale, acum tremura, dardaie, in fata toamnei, calcand pe lacrimile pomilor.Nu le place, fosnesc!
Adierea vantului, lina, nu-mi mai flutura usor parul, nu-mi mai improspateaza trupul, marea, cerul.Inima-mi bate neincetat la auzirea unui vuiet, ca al marii. Ploua. Voiam sa stau in ploaie, sa-mi amintesc de vara, de mare, dar apa ploii era rece, nu ca a marii, calda.Nu ma primea cu caldura, nu ma imbratisa cu drag, ca marea....Si totusi, marea e alaturi de mine, de sufletul meu ratacit, inca, printre valurile ei, e aici, cu mine, in mine!