Autoportret

Cat de mult imi doresc sa fiu ca altii, asa, sa nu-mi pese de nimic, sa fac ce vreau si sa nu-i bag in seama pe cei din jur....dar nu pot, adica, cum sa pot? Sa nu ma supar eu de orice nimic si sa nu ma enerveze chiar si cea mai mica musca, ah, nu se poate, sunt prea ocupata sa oberv totul, sa vad cat mai mult dintr-o data, sa rad oricand, oricum, dar sa ma intristez tot atat de repede. M-am suparat, m-am suparat pe mine, pe gandirea mea infantila, vreau sa ma schimb, trebuie sa ma schimb!
Ma gandesc deja la viitor, am planuri mari, iar eu sunt mica, tocmai de aceea, omit lucrurile marunte, care imi doresc, de fapt, sa ma caracterizeze. Am, cel putin, o calitate, ma pricep la desen, nu mult, dar ma pricep si in melancolia care m-a cuprins, nu pot face altceva decat sa fac un autoportret. Incep cu sprancenele, ca de obicei, apoi fac ochii, nasul, gura imi iese foarte mica, dar nu o pot modifica si ma apuc de conturul fetei. Fac parul, c-am lung pentru fata, dar asa il fac eu in general, si dupa cateva mici retusuri, autoportretul e gata. E singurul lucru de care sunt multumita in clipa aceasta, singura realizare din minutul asta, primul meu desen, avand model doar o imagine din oglinda..... sunt fericita.... nu mai vreau sa fiu ca altii, trebuie sa ma straduiesc sa fiu ca mine!