Amintirea verii

Astazi, toata ziua, m-am certat cu natura. Ploua. Eram foarte nervoasa, si voiam sa ma razbun, sa ma razbun pe ploaie, inchinand un imn soarelui.Inca ploua. Eu scriam grabita, si, iesind cu capul gol printre picurile triste ale cerului, am citit o pagina din jurnalul meu de poezii.Doar o pagina, a fost de ajuns...
Ploaia a incetat, dar copacii, erau prea dezbracati, poate vor raci imbolnavindu-ma si pe mine, dar nu i-am putut convinge sa se imbrace la loc.....la fel si florile, mai au doar o frunza. Altele niciuna. Datorita incapatanarii copacilor, au plecat cele mai bune prietene ale mele, au plecat pasarile, poate departe, poate aproape, dar nu mai sunt langa mine! Totul e de prisos, natura-mi pare o piatra, care incearca din rasputeri sa vorbeasca. Nu poate!
Lumina, nu mai straluceste in intuneric, zambetul nu-mi mai inunda chipul, lacrimile curg siroaie, pe obrajii mei si ai naturii.Totul plange. Valul de lacrimi a stins si focul soarelui,l-a stins poate pentru o clipa, sau pentru totdeauna. Si daca trece? Daca imi fac griji degeaba? Ce bine ar fi! Ah, cat de bine!
Tacerea triumfa. Cad pe ganduri.Rad, fara vointa-mi, rad, trista cum sunt, cu urme ale lacrimilor care pana acum au curs neincetat, rad, ca un om fericit din totdeauna, ca vara... Poate ca mi-am amintit de prietenia mea de asta- vara cu ea, cu vara. Radeam impreuna, scriam imnuri ale soarelui, ale caldurii, ale focului, scriam si radeam mereu, asta-vara, atunci...Din ce acele ceasornicul din camera mea scot un zgomt firav, 'tic-tac' , vara se indeparteaza tot mai mult, ata de mult, incat imi este frica sa nu uite cararea, pe care a presarat seminte de fericire. Si daca o uita? Ce voi face, niciodata oare, nu voi mai rade? Acum rad, dar nu e vara, rad cu amintirea verii, dar cu toamna ma intristez, iar cu iarna plang....tanjesc dupa vara!
Culori se amesteca in fata mea, ca intr-un tablou valoros, ce capteza priviri, se formeaza nuante, toamna canta, canta la pian, atat de melancolic, de nostalgic. Vara canta la harfa, o ascultam cu drag, cu patima, ma uimea, voiam sa am o harfa numai a mea, dar pian nu vreau sa am, nu-mi trebuie pian, daca am harfa....
Vara m-a iubit atat de mult, incat, inainte sa vina din nou, imi va trimite, ca anul trecut, multe flori parfumate, va intineri natura, va face o primavara. E toamna, se aude pianul, copacii goi se uita la mine, ma privesc, florile cu cate o frunza se pleaca spre pamant, fac rugaciunea, in gandul meu nu se mai aude decat harfa...