Jurnal de viata:colectionar de vise si idealuri

M-am agatat intr-o noapte fara strop de lumina, o noapte intunecata ca sufletul unui fariseu, de parfumul mirobolant al norilor. Aveau, in noaptea aceea, un miros esential, puternic si vital, un miros aidoma oxigenului, nunantat cu vanilie, lamaita si zambila.Era un miros greu, des ca o ceata de toamna. Imi doream, precum un inger ratacit, sa ajung acolo sus, la norilor catifelati, din vata alba. Avea asemenea miros, identic cu parfumul soarelui, numai ca era mai puternic, mai ametitor. Precum in vis, un inger se arata, a aparut, ca din senin, dorinta-n mine de a ajunge acolo sus. Cum spuneam, m-am agat de mirosul puternic, poate, voi ajunge la norii mei, care ma asteapta, ma striga si-mi lumineaza calea, parca, numai pentru mine....as fi vrut atunci sa am o intalnire cu Stravechea Morla, sau cu Oracolul din Delphi, atunci, viitorul meu n-ar mai fi depins doar d-un miros apasator.Si-am mers, parasita de putere sau oboseala, parasita de orice putea fi omenesc sau real. S-am urcat, mult, din greu, pana la primul nod.Acolo, avand parc-o viziune vitala, mi s-a aratat o floare. Ce sa fie?UN semn? Indiciu?O floare, alba, cu stropi purpurii,percum o hartie goala, incarcata cu mii de cuvinte....Am inaintat. Alt nod. S-atunci, mi-a aparut in fata-mi un neant. Era , pur si simplu, nimic. Un nimic surprinzator, periculos.Era doar nimic, si-atat...NIci floare, nici arbori inalti peste care sa urc, nici nori la care sa ajung. Nici chiar miros ametitor....Cum mai puteam ajunge sus, daca neantul mi s-a pus in cale? Cum mai puteam sa ajung la nori, daca nu mai simteam mirosul.Atunci, totul trebuia sa se transforme in aur, mirosul, neantul, inima-mi....totul a ramas la fel, un nimic gol, confiz.Si ce-am sa fac?Ma prabusesc in neant, intai cu privirea,apoi cu mine, cu-ntreaga mea fiinta ce atarna de o dorinta.
Am inchis ochii, am respirat adanc, apoi,am visat. Am visat ca eram carcetataor si cautam Piatra Filozofala, si o tot cautam, pana cand am descoperit ca o cautam intr-un desert pustiu...era gol, precum neantul, si, brusc, cand sa inchid ochii, si sa incep in vis, sa visez, a luminat ceva...era Piatra Filozofala, cea pe care o cautasem de la nastere, necontenit. Am luat-o, si-atunci am deschis si ochii. ERa tot neantul, doar ca parfumul se apropia tot mai tare, pana l-am simtit din nou, iarasi... Si-amurcat atunci, depasind neantul...tot atunci am relizat ca Parfumul Filozofal era Parfumul Vieii, era acel parfum ce ne lipseste noua, oamenilor din nastere.Si am urcat in continuare pe parfumul vietii, urcam pe viata, pana la nor.Din nou un nod...Ma las batuta...inchid ochii, ca atunci, dar inainte-mi dezlipesc mainile de pe mirosul apasator, care ma tinea in aer, in viata, si tin in ele strans mirosul meu, mirosul vietii mele. Trebuia sa cad pana jos, la neant, si sa ma prabujesc in el, in prapastia cu nimic. N-a fost asa...am simtit ca strang in mana un nor.Si m-am lasat pe aripile vantului, nep-asatoare, bucuroasa, uluita. Nu mai conta, aveam in maini norii. Mirosul se stingea, ca un foc de mult aprins. Ce mai conta? Tineam in maini norii.....Si-am inchis ochii, ca la neant, si-am vrut sa visez. Din nou! Aveam, in sfarsit, in maini, idealul meu....nu voiam sa stau pe nor, sa plutesc pe el, sa ma joc cu el. Voiam doar sa ajung, pentru o clipa, la el...si-am ajuns, urcand in sus pe parfum de viata, depasind neantul si vizuni banale....acum m-am lasat pe aripile vantului, care poarta cu ele, ultimul praf de nori....