Vorbele se pierd, scrisul ramane........

Si plangem cu totii, cum plange stiloul cu cerneala, si imprastiem lucruri prin lume, cum imprastie stiloul cuvinte, ne despartim.....in silabe,la fel ca stiloul, avem scopuri pe lume, la fel ca cerneala, ne intinam imaginea, pe mana altuia. Asemenea intelepciunii pe care o scrie stiloul, natura devine din ce in ce mai frumoasa, stiloul e intelept cu cerneala, iar natura frumoasa, cu oamenii!
Pe o foaie galbena, de pergament prafuit, stiloul lustruieste cateva cuvinte sterse.Parca le-a facut o poza, sa le pastreze asa, sa-si aminteasca de ele asa, frumoase, lustruite, la fel ca noi, cand fotografiem ceea ce ne place, ceea ce vrem sa ne amintim, si-ncercam sa ne lustruim faptele, viata....dar o mana a intinat cerneala de pe testament, faptele din viata!
Totul pare imposibil, dar totodata usor, asemenea stiloului, strigam cu glas sonor ca trebuie sa incepem totul cu alineat! Si multi vorbesc cu stiloul, sa le ascunda gandurile, sa vorbeasca in locul lor, sa le fac niste simple ganduri celebre! Stiloul intina iar cerneala, si iar...totul se repeta, aceleasi litere de mana, caligrafice, scrise cu cerneala albastra, mult prea albastra, aceleasi alineate si aceleasi idei, totul se repeta, se amesteca, se pierde in eternitate, in zare, in amurg...........
Vorbele se pierd, gandurile se uita, fericirile sunt trecatoare, lacrimile se sterg cu amintirile, doar scrisul ramane. Stiloul rusineste,cerneala se consuma, foaia se prafuieste, doar scrisul ramane! Si totusi, omagiem stiloul cerneala, suntem mandrii insa, doar cu scrisul!