Din ţara de niciunde

În ţara de niciunde,
În tărâmul ascuns,
Lângă valea negăsită,
În ziua de nicicând,
Se spune că, tot pe timpul ăsta,
Se povestea o poveste,
Cu necuvinte fermecate,
Care gravau pietrele
Şi încărcau cerul.
Acolo, în ţara poveştilor,
În ţara de poveste,
S-au născut albe,
Diforme, plane, cuvintele.
Pe'atunci se vorbea in necuvinte,
Şi se zbura fără aripi.
În ziua aceea de poveste,
Cu primele necuvinte-cuvinte,
Mirat, cerul şi le nota pe toate...
Cu presupuse mâzgăleli diforme.
Le-a numit nori.
Şi povestea a continuat
Până cerul s-a umplut
De nori...
De-atunci, ca nimeni să nu ştearga cuvintele,
S-a interzis zburatul fără aripi,
Şi vorbirea in necuvinte...