Lacrimile sunt curajul meu

Si vulturii zboara plangand...
Isi arcuiesc aripile maiestoase,
Isi pregatesc penele de lupta,
Dar ochii ii lasa nedescoperiti
Asemeni unei dimineti de primavara
Uzi de roua sufletului...
Au ochii precum o fereastra deschisa
Mai limpezi ca un oracol.
Ei nu-si ascund sufletul
In spatele trufiei,
Lasa, fara a sti, prizonierului puterea de a spera;
Lacrimile ochilor lor ar fi mai binecuvantate ca ploaia
Dupa o vara nesfarsita in desert
Daca, macar o singura fiinta capturata
Inainte sa se gandeasca la cum nu va mai fi
Sa priveasca dusmanul.
Ei vad aripile, penele inchise, hotarate,
Nimeni n-ar crede
(cum sa creada?)
Ca-n ochii unor vulturi mari
Iau fiinta lacrimi...
Acestea le amplifica bravura
Caci nu incearca sa-si acopere ochii cu vreo aripa,
Pur si simplu plang in tacere,
Cu lacrimi nevazute, la vedere.