O invitatie de a nu fi intelept!!

Am lucrat astazi, toata ziua, la un sirag de efemeritati. Se facea ca ploua, undeva pe coala mea, ca tuna din ochi un cal salbatic , undeva la marginea colii. Astazi, toata ziua, a plouat cu lucruri desarte.Incomprehensibilul se afla pe foaia mea. Si atat. Nu aveam voie sa deschid nici ochii. Scriam mecanic. Cu pixul pe foaie, destingeam litere marunte, delicate.Maine, toata ziua, voi cauta sa pestrez efemeritatile, in buzunarul stang al hainei de blana de vulpe, a mamei mele..Ieri, toata ziua, am traversat cerul cu o singura privire, fulgeratoare...Candva, in luna a treia din vara, la anul, poate voi gasi capatul vesniciei, te invit cu mine....


PS:Te invit la un suc natural de cirese amari...vii? Te cheama din departari ecoul meu...il auzi? Fugi, distrus, de amintirea zilei trecute...ajungi?Poti veni? Poti auzi? Poti ajunge? DE nu, iti voi trimite o scrisoare lunga, ce nu o vei putea termina de citit intr-o viata. Atunci, voi stii sigur ca traiesti de doua ori, si vei veni, ve auzi si vei ajunge...Daca ti se pare, ca acesta invitatie e infantila ori neserioasa, ori ca textul de mai sus e doar o introducere,atunci, nu-mi va pasa de tine, sa nu mai vi, ca nu te mai astept...inseamna ca esti un "intelept" si afla, ca am un vis, ce nu poate fi tradus in mintea logicilor sau a inteleptilor!! Eu nu le cer sfaturi, sau ajutorul, sunt intelepti , si atat! Ii admir? Tot atat cat ma-nteleg si ei, pe mine. Daca nu ma intelegi, daca esti un intelept, intersecteaza-ti drumul cu o pasare calatoare, si asa va mai disparea un intelept, de pe Pamant...daca nu stii sa urci pe pasare, atunci vei fi intr-adevar un intelept. Inteleptii sunt intotdeauna"cu picioarele pe pamant"...

Astazi am facut schimb de priviri cu fericirea

Astazi, am facut schimb de priviri cu o nestatornica si molipsitoare fericire. Afara ploua, iar eu, stateam ascunsa-n casa, sub acoperisul ud, rece...un zambet trist, a luptat din greu sa-mi domine chipul luminat de Soare.Nu se putea, deoarece fericirea avea o aura astazi. Coincidea cu o ploaie nebuna, dar nu conta, atunci cand o simt, isvoraste din cel mai intunecat coltisor al inimii si face kilometrii de acolo, sa-mi ajunga pana in ochi, in sclipirile sprintene din ei.Si e de neoprit; alearga si se joaca pe chipul meu, nedandu-i pace, macar o clipa.Cum ar fi putut izbuti zambetul trist, sa apara? Prin farmece, vrajitorii? Si totusi, nu a ajuns nici acum..sta ascuns intr-un ungher departe, departe de mine se de fericirea mea.Motivul a zburat in cer, pe aripa ingerului, ce a plecat de cu seara, inapoi in oceanul de albastru, cufundat in scantei de intuneric.
Sa revenim la fericire...ce este ea? O stare de spirit, care incolteste oricand si se usuca oricum...cat de usor, asa de repede, sau greu...e intocmai o enigma din infinitul care nu sunt dezlegate pe Pamant. De ce incolteste fericirea, cand nu trebuie? Cine-i pune apa, atunci cand sunt trista?Si niciodata nu a dat de inteles, ca apare atunci cand trebuie sau e nevoie...nu-i pasa ei, daca afara e innorat, sau ploua.Ea vrea sa vina, si vine!
Atunci cand o simt, cum mi se revarsa in tot trupul, am nevoie de o melancolie acuta, ca sa simt contrastul puternic intre eu si mine...
Asa se face primavara, in sufletu-mi, chiar daca afara ploua, cu picuri triste si nestapanite.Asa se lumineaza intregul suflet, precum Raiul...asa si cea mai mica indoiala, devine muzica de inger.
Si cum spuneam, astazi am facut schimb de priviri cu fericirea!

Si-mi va sclipi din nou

Stii, era o vara. Asta-vara...atunci i-am spus prima data secretul meu. I l-am spus lunii. Speram ca nu ma va da de gol.Speram, ca intr-o zi,voi aparea insotita de aplauze si lumini zdruncinatoare, pe o scena fantezista, in care luna, din departari, imi va face cu ochiul, amintindu-si de vara in care mi-a fagaduit ca nu-l va spune nimanui, si va zambi lin...
Stii, erau doar ganduri, si fagaduieli uitate, i-am spus secretul vietii mele,iar ea l-a privit cu nepasare. Mi-a fagaduit, atunci, cu coada ochiului intoarsa spre vesnicul Luceafar. Aveau un limbaj al alor. Eu nu-l stiam, dar mai tarziu, la-m aflat, nu mi-a fost greu, dar nici usor.Ii spusesem ceva ce nimeni nu stia..un secret numai al nostru. Intreaga lume mi se parea formata din luna si secret. Secretul meu, lumina Lui, fagaduiala Ei.Cand i-am spus, peste inima mi s-a revarsat un rau de lacrimi fierbinti. Atunci, credeam ca-s fericire. Acum, stiu c-au fost durere.Nu cunosteam asemenea avalanse de sentimente, decat atunci cand lumina Lui mi se revasra pe chip...erau dese, dar neintelese! Si m-am culcat, in seara aceea, linistita, vazand luna, precum o fata morgana in desert se arata, printre pleoape aproape inchise. Am visat in noaptea aceea luna, cum s-a uitat pe furis la Luceafar. Dimineata urmatoare, mi-a aparut in fata caldura si lumina lui...am uiat tot si toate, visele, Luceferii, Luna...eram noi doi, eu si Soarele.
Aflasem ce inseamna dragoste:cand el apare, intregul suflet mi se umple de fericire, iar iarna il astept nu nerabdare. Simt, cum apare la rasarit, numai pentru mine,cum ma face sa tresar cand ma mangaie cu o raza...apoi dispare la amurg, sa dorm eu bine, fara grija lui.
Eu, i-am spus lunii, ca-l iubesc. Ea mi-a fagaduit ca nu va spune nimanui, caci lumea ma va considera nebuna, si nu voi mai fi inteleasa nici de stele. Eu, i-am descris dorinta mea, de a aparea cu Soarele pe chip, in miezul zilei,, intr-o zi fara numar si seaman.
Stii, acum insa, m-a tradat!! I-a spus unui nor de iubirea noastra imposibila, si totusi puerila.Cu invidie, sau mandrie, nu stiu cum i-a spus, dar de atunci, eu, seara, nu o mai vad,pe geamul meu. Nici daca ies afar nu o vad. Sta ascunsa dupa un mar uscat, si nu vrea probabil sa recunoasca ca i-a spus! Si norul acela, plin de invidie, il ascunde de un anotimp jumatate ...nu-l mai simt, nicidecum, e ascuns departe, dupa un nor gros...el imi duce dorul, eu tanjesc dupa amintirea lui. Pentru ce? Pentru o clipa, in care luna, s-a uiat cu coada ochiului, la Luceafar.
Si stii care e cel mai mare regret al meu? Gandul ca poate nu-l voi mai simti niciodata, si inca, nu am reusit sa-l vad. Radiaza prea tare de bucurie cand incerc sa-l privesc...si-atunci lumina sa devine insuportabila!! Si totusi, el mi-a trimis, cu greu, printre puful norului, o rasa translucida, rupta din EL!
Si amintirea noastra va fi razbunata! Si luna va plati!Am trimis , asta-toamna, niste pasari in cautarea lui. Acum, in primavara aceasta, mi-au promis ca-l vor aduce. Si-mi va sclipi din nou, la geam, ca in diminetile lungi, dinaintea luinii...

Jurnal de viata:risipitor de amintiri

Astazi, m-am hotarat sa vorbesc cu tine.Doar cu tine!Sa uitam de tot ce a fost, ca asa-i in viata, un insipid,incolor si incontestabil amanunt nesemnificatf, cu imagini efervescente, curgatoare ca Mediterana... Stii cine sunt eu??Stii?Acum, tu ma cunosti atat de bine, imi stii gandurile pe care eu nu le-am stiut pana acum, imi intri in intimitate si iesi cu fruntea sus, inseamna ca esti special...vorbesc acum, doar cu tine!Asa e in viata...mai stii cand voiam neaparat sa ajung la norul meu?Mai stii tot ce ti-am spus? Eu nu...nu-mi pasa, astazi, totul s-a schimbat, fiindca intreaga mea viata este un jurnal...sa-ti spun un secret: acolo, in jurnal, mereu scriu cu o alta culoare, poate candva, vei intelege de ce.Si viata mea, are un scop, un ideal si mai multe vise.Ea se compune din universul enigmatic si soarele, pe care il iubesc!! Si-atat! Amintirile, sunt facute sa se uite, sa treca! Intotdeuna, pe unde am trecut, am lasat neghina, sa mai ramana ceva in urma mea, dar acum, astzi, mi-am trimis sufletul sa arunce neghina la pasari, in neant. Tu, sa nu mai intelegi gresit. Nu vreau sa uit de amintiri..vreau dor sa le risipesc in spatiu, ca nu se stie, daca va mai trebui vreodata sa le adun din nou.Si cum spuneam, astazi voi vorbi numai cu tine! - Te-ai trezit bine? Ai mancat? Ti-ai baut ceaiul cat mai era cald? Ti-ai facut temele corect, caci eu nu mai am timp sa ti le verific...am auzit, din guri rele, ca intr-o seara ai omis sa asculti cum rad stelele...cum ai indraznit? Nu te-am invatat eu bine?Ah, dar iarta-ma, numai eu sunt de vina, am pomenit de amintiri, am auzit atunci, demult, ieri.....Ai grija, ca pe noptiera ta e pusa o scrisoare...sa nu omiti sa o citesti. Sa-mi spui si mie, ce ti-am scris, caci nevoind sa ma reintorc la amintiri, am uitat! Sa-mi spui si mie ce te-am rugat, ca sa-ti spun apoi ca nu mai e valabil. Daca ti-e dor de mine, sau vrei sa facem cunostinta, te astept...

Jurnal de viata:colectionar de vise si idealuri

M-am agatat intr-o noapte fara strop de lumina, o noapte intunecata ca sufletul unui fariseu, de parfumul mirobolant al norilor. Aveau, in noaptea aceea, un miros esential, puternic si vital, un miros aidoma oxigenului, nunantat cu vanilie, lamaita si zambila.Era un miros greu, des ca o ceata de toamna. Imi doream, precum un inger ratacit, sa ajung acolo sus, la norilor catifelati, din vata alba. Avea asemenea miros, identic cu parfumul soarelui, numai ca era mai puternic, mai ametitor. Precum in vis, un inger se arata, a aparut, ca din senin, dorinta-n mine de a ajunge acolo sus. Cum spuneam, m-am agat de mirosul puternic, poate, voi ajunge la norii mei, care ma asteapta, ma striga si-mi lumineaza calea, parca, numai pentru mine....as fi vrut atunci sa am o intalnire cu Stravechea Morla, sau cu Oracolul din Delphi, atunci, viitorul meu n-ar mai fi depins doar d-un miros apasator.Si-am mers, parasita de putere sau oboseala, parasita de orice putea fi omenesc sau real. S-am urcat, mult, din greu, pana la primul nod.Acolo, avand parc-o viziune vitala, mi s-a aratat o floare. Ce sa fie?UN semn? Indiciu?O floare, alba, cu stropi purpurii,percum o hartie goala, incarcata cu mii de cuvinte....Am inaintat. Alt nod. S-atunci, mi-a aparut in fata-mi un neant. Era , pur si simplu, nimic. Un nimic surprinzator, periculos.Era doar nimic, si-atat...NIci floare, nici arbori inalti peste care sa urc, nici nori la care sa ajung. Nici chiar miros ametitor....Cum mai puteam ajunge sus, daca neantul mi s-a pus in cale? Cum mai puteam sa ajung la nori, daca nu mai simteam mirosul.Atunci, totul trebuia sa se transforme in aur, mirosul, neantul, inima-mi....totul a ramas la fel, un nimic gol, confiz.Si ce-am sa fac?Ma prabusesc in neant, intai cu privirea,apoi cu mine, cu-ntreaga mea fiinta ce atarna de o dorinta.
Am inchis ochii, am respirat adanc, apoi,am visat. Am visat ca eram carcetataor si cautam Piatra Filozofala, si o tot cautam, pana cand am descoperit ca o cautam intr-un desert pustiu...era gol, precum neantul, si, brusc, cand sa inchid ochii, si sa incep in vis, sa visez, a luminat ceva...era Piatra Filozofala, cea pe care o cautasem de la nastere, necontenit. Am luat-o, si-atunci am deschis si ochii. ERa tot neantul, doar ca parfumul se apropia tot mai tare, pana l-am simtit din nou, iarasi... Si-amurcat atunci, depasind neantul...tot atunci am relizat ca Parfumul Filozofal era Parfumul Vieii, era acel parfum ce ne lipseste noua, oamenilor din nastere.Si am urcat in continuare pe parfumul vietii, urcam pe viata, pana la nor.Din nou un nod...Ma las batuta...inchid ochii, ca atunci, dar inainte-mi dezlipesc mainile de pe mirosul apasator, care ma tinea in aer, in viata, si tin in ele strans mirosul meu, mirosul vietii mele. Trebuia sa cad pana jos, la neant, si sa ma prabujesc in el, in prapastia cu nimic. N-a fost asa...am simtit ca strang in mana un nor.Si m-am lasat pe aripile vantului, nep-asatoare, bucuroasa, uluita. Nu mai conta, aveam in maini norii. Mirosul se stingea, ca un foc de mult aprins. Ce mai conta? Tineam in maini norii.....Si-am inchis ochii, ca la neant, si-am vrut sa visez. Din nou! Aveam, in sfarsit, in maini, idealul meu....nu voiam sa stau pe nor, sa plutesc pe el, sa ma joc cu el. Voiam doar sa ajung, pentru o clipa, la el...si-am ajuns, urcand in sus pe parfum de viata, depasind neantul si vizuni banale....acum m-am lasat pe aripile vantului, care poarta cu ele, ultimul praf de nori....

A fost odata, intr-o noapte, pe Pamant.....

Era o bataie inceata de vant, era o adiere de suferinta si un incolor infinit de nesabuinte.Totul prindea o spectaculoasa panza pe deaspura, o panza freatica, de paianjen sau a vietii.Nu stiu bine.Un cer era senin deoadata, in miez de noapte, precum un strigat dureros intr-un desert pustiu...cum era cu putinta, ca pe Pamant, in noapte sa fie zi, si cerul d-un albastru mai ceva ca marea? Era mijloc de noapte, cand se spune ca fanasmele se-aduna intr-o melodioasa joaca pe pustiul de albastru inchis si unesc toate cele trei ace ale cesornicului...acum erau doar basme uiatate, doar legende fara haz si credibilitate.Un om normal de-ar fi, cum s-ar putea sa creada ca noaptea fantasmele se-aduna? Si-acuma cerul...fara nori albi precum neaua, sau cenusii, fara pete sau decolorari.Un cer simplu, ca in miez de vara, in miez de zi...e iarna, spre sfarsit, e miez de noapte, abia inceput si parca brusc sfarsit.... Privirea-mi bate tristanda in geam...vrea si ea sa-nteleaga de ce oare, cerul s-a decolorat. L-a spalat cu clor? Dar e albastru, si ce albastru....Un vis de-o schioapa si nu numai, un abis neinceput de amintiri prezente. Unde, cum si cand are loc actiunea? De ce este, pur si simplu, de ce exista? Un sir de controverse imi invadeaza mintea....cu putinta oare este ca pe cerul pustiit sa apara brusc lumina? Ce inger s-a pogorat pe pamant si afacut asemenea minune, nu pot spune, dar o faptura omeneasca, n-ar fi putut, sau poate da?! A fost odata, intr-o noapte, pe Pamant, un cer albastru, fara nori! A fost, a existat candva acel albastru sir de neintelegeri....Molatec, ca un melc de curse, a trecut acel candva, ce-a fost odata....a trecut acel miez de noapte, iluminat de-o stafie sau inger... . Pamantul a detinut o minune....va dati seama? Iar ochii mei au vazut-o, va dati seama? Au vazut-o!! Dar cine a facut-o? O stafie sau un inger...poate imaginatia mea...poate voi, poate eu! Din nou, un sir lung de pareri spasite...Era noapte, cu adevarat? O actiune fara actiune, un sir de intaplari, fara intamplari,uitati-va si voi' in noaptea aceasta, pe cer, in miezul ei, si poate o sa revedeti acea minune, si-atunci voi stii cine a facut-o ! DE o vedeti, spuneti-mi, caci, voi intelege, cine a fost!Sculati-ma atunci, si pe mine!!!